Categorii
Cultura Uncategorized

În ”pridvorul” unei frumoase pasiuni

Când faci un lucru frumos sufletul rezonează la tot ceea ce este în jur! Și  Dostoievski se mira  ”ce  frumoasă e viața atunci când  ceea ce faci este frumos!” Îndrăgostită de  arta plastică tânăra Cristina Tudose, adeptă a lait-motivului ”să visezi, să îndrăznești, să realizezi, să depășești limitele, să ajungi cât mai departe, cât mai sus, să apreciezi și să te bucuri”, a făcut în vara acestui an  o mare bucurie cășunenilor , vernisând în  vechea și bogata vatră a satului, la Căminul Cultural,  prima sa expoziție de pictură. Astfel, fiind sprijinită de  cei care îi sunt aproape mereu pentru realizarea cadrului expozițional dar și ”cu flacăra aprinsă, ardentă” a unei mari pasiuni, într-un aranjament original, de pe simezele  acestei expoziții ne-au zâmbit numeroase chipuri (ori poate același, în multiple ipostaze!),  pe pereții  Căminului Cultural fiind expuse și  numeroase tablouri cu naturi statice și cu flori. Dacă în privirea ”portretelor” realizate  (cu multă frenezie, cred) de Cristina Tudose se zărește candoarea tinereții și frumuseții vieții ori resemnarea dobândită odată cu trecerea anilor, când e vorba de tablourile cu flori… simți cum  acestea  ”au parfumul” unei fericiri aparte! Și ea vine de la încrederea  de care se bucură tînăra plasticiană ”pentru încurajările  primite  de a transforma o joacă (a culorilor) într-o pasiune!” Acestea  au fost cuvintele  Cristinei Tudose la  finalul vernisajului frumoasei expoziții, în deschiderea evenimentului  ea propunând  mai multe  opinii despre arta de azi. De la  convingerea că ”omul actual consimte  să fie uluit” că  ”revendicarea  frumuseții nu mai este suficientă azi, când arta  este un sanctuar al spiritualității” , s-a ajuns la  a aminti mărturisirea marelui pictor Pablo Picasso (”Arta  spală sufletul de tot praful zilei”). S-a menționat că ”arta  ne pune la dispoziție  o experiență inedită; ea este mai mult  decât existența, peste care trece  doar moartea  sau altă naștere!”

În  periplul prin fața frumoaselor lucrări ale Cristinei Tudose s-a evidențiat faptul că ”este de un adevărat lirism creația sa, acest fapt reușind să  declanșeze reacții lăuntrice la privitor. Imaginile  acestor tablouri  compun un ansamblu coerent, ce răspunde parcă  propriei personalități a Cristinei Tudose”. Este de remarcat că lait-motivul lucrărilor expuse în această expoziție este totuși viața, tot ceea ce ne ajută ca să o prețuim!

Pentru tânăra Cristina Tudose emoțiile  debutului cu această expoziție au fost  multiplicate de  multe momente de profunzime, lucrările expuse  bucurând pe toți iubitorii artei plastice. Dacă nouă, privitorilor ni se arată semnul că  această tînără  a primit un har pe care  trebuie să-l valorifice frumos și să îl împărtășească   mereu cu ceilalți,  ea a considerat acest vernisaj ”o sărbătoare dragă sufletului meu!” Cuvintele sale exprimă simplu că ”fericirea vine atunci  când crezi  în ceea ce faci și când îți place ceea ce faci”, după cum nota un mare scriitor canadian Brian Tracy, autor a numeroase cărți ce privesc autodezvoltarea, stima de sine,  creativitatea și psihologia succesului.  Fiind la fel de sufletistă Cristina Tudose – „brașoveancă legată prin mii de fire” de Valea Cașinului –  poate avea mult succes în pictură pentru că – dacă punem în oglindă versurile poetei Simona Prilogan  din volumul ”Dragoste, flori și ciocolată” (apărut în acest an),  ”Oriunde pașii au găsit forță și lumină /  Se ia dorul și se luminează cu speranța gândurilor! /  Se alină cu îmbrățișarea ploilor de stele  / Stele ce încă poartă visele în ele.” ( Ceva românesc)        Ion Moraru

 

cris tud bcris tud c

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s