Categorii
Evenimente

La Sănduleni a fost inaugurat un corp nou de clădire la Școala Gimnazială

sand b

Un vis a devenit realitate

Locuitorii  de toate vârstele din comuna Sănduleni au trăit zilele trecute  o bucurie deosebită, la Școala Gimnazială fiind inaugurat un nou corp de clădire. Aceasta cuprinde  patru săli de clasă și  o cancelarie, toate fiind realizate cu dotările  cele mai moderne. De asemenea, s-a instalat și o centrală termică nouă și toate împlinirile menționate  aduc satisfacția realizării unor lucruri deosebite și pe aceste meleaguri băcăuane. Prezent la inaugurarea noului corp de clădire a Școlii Gimnaziale nr. 1, cu ”suflet de  cadru didactic”, deschis elevilor pentru ca aceștia să urmeze drumurile cunoașterii  primarul comunei Sănduleni, Petrea Clopotaru (profesor ce a activat la această instituție), a menționat:”Este un nou edificiu, foarte frumos pentru școala din localitate și mai mult de atât este o investiție pe care am realizat-o  într-un termen scurt  – de un an și două luni!. Consider că cea mai importantă este educația copiilor! Între a realiza un kilometru de drum asfaltat ori un corp de clădire pentru școală, prefer școala, pentru că educația este fundamentală în viață!” Parafrazând o ”zicere” celebră (”fiecare om are cartea vieții lui”), fără tăgadă putem afirma că profesorul Petrea Clopotaru, din funcția actuală de primar al comunei Sănduleni ”oricând deschide cu dragoste o  poartă spre cunoaștere”, spre cei  care vor lupta mâine  pentru destinele  frumoasei… dar pătimitei noastre țări!

Profesoara Ramona Ciubotaru, director al Școlii Gimnaziale nr. 1 Sănduleni a declarat la frumosul  și înnălțătorul eveniment:”Prin realizarea acestui corp nou de clădire la Sănduleni  toate clasele  vor învăța în program de dimineață, elevii din ciclul gimnazial nemaifiind nevoiți ca să învețe după – amiaza. Faptul că se poate învăța  într-un singur schimb  aduce mai multe avantaje elevilor. Ei dimineața se pot concentra mai mult,  vor fi mai în siguranță și vor avea mai mult timp pentru  teme dar și pentru relaxare. Sperăm ca învățarea într-un singur schimb să crească nivelul de educație, de sănătate, de socializare, starea de bine a școlarilor, prin oferirea unui mediu atractiv, care să îi ajute pe elevi să devină performanți.”

Apreciind  ”noile spații de educație elegante și primitoare” prof. Loredana  Pâslaru, director adjunct al Școlii Gimnaziale nr. 1 Sănduleni a  menționat că ”inaugurarea acestui corp de clădire are loc la sărbătorirea Sfântului Stelian, Ocrotitorul copiilor” și a transmis mesajul ”să avem mai multă  dragoste între noi că indiferent de  ceea ce apare în viață, să putem prin dragoste  să răzbatem mai departe.” Dacă  subliniem faptul că noul edificiu a fost sfințit de către preotul paroh Daniel Puiu, de la Parohia Ortodoxă Sănduleni, un lucru ”a atins” sufletele elevilor – mulți dintre ei  au purtat  în această sublimă zi de inaugurare (26 noiembrie 2018)  frumoasele noastre costume populare tradiționale.  Ion Moraru

sand d

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s