Categorii
Evenimente Uncategorized

Bucurie și gând curat de Anul Nou la Târgu Ocna

1 tg o b.jpg

 

Cine nu a văzut niciodată  în Ajunul Anului Nou  ceata de urători a Cartierului Vâlcele din Târgu Ocna și programul pe care aceasta îl prezintă în orașul – stațiune de la poalele Măgurii are mult ce regreta, având doar alternativa de a aștepta încă 12 luni până la o nouă prezență a acesteia ”în inima orașului sării” din Moldova! În fiecare an această impresionantă ceată oferă un spectacol total pentru iubitorii tradițiilor populare din orașul Târgu Ocna precum și a celor  de pe văile  Slănicului și Trotușului  și din Viișoara, Tisești, Pârâul Boghii  dar și de mai sus, dinspre Pârgărești, Nicorești, Satul Nou și până spre Bahna Oituzului!

Și în acest an urătorii din cartierul Vâlcele ”au cucerit” orașul Târgu Ocna, ei venind în număr mare dinspre Gara Salina pe strada pietonală (a Victoriei) și au ajuns în centrul orașului cu … Moș Crăciun  îmbiindu-i pe  cei care au privit acest frumos  și fastuos  spectacol popular de pe … un tractor! Între cei peste de 40 de ”urși” din Vâlcele în jur de 10 au fost… fete tinere, adolescente, ce au îmbrăcat blana de urs (a cărei greutate poate ajunge și la mai mult de  20 kg!). Bărbați în frumoase costume naționale, copiii ce au fluturat steagul tricolor dar și care au îmbrăcat blana de urs, numeroși toboșari au bucurat târg-ocnenii ”punând stăpânire” pe platoul din fața Hotelului ”Măgura” și pe locul aflat în fața scenei, unde s-au perindat obiceiurile tradiționale ale acestei  pitorești zone. ”Și iar verde trei smicele / Ăștia-s urșii din Vâlcele” – a fost comanda la care  ”urșii s-au năpustit mârâind”, chiar dacă  au fost învățați ”să vină la festival” și ”să mănânce mai frumos”! În această ”dinamică” a  frumosului obicei tradițional ”Ursul” (care este ”blamat”  în zona orașului Dărmănești – în ”locul de naștere” al acestui obicei – că în afară de paradă și de … zgomot nu mai are ”calități tradiționale”,  un ”argument” fiind că ”ursu nu mai merge în patru picioare pentru că … se uzează blana”),  ceata din Vâlcele ”a adus un plus”! Acesta a fost dat, după cum s-a menționat în derularea ”urăturii,  de  oprirea, de către ”un vânător de pe muntele Bolovanul” (aflat spre  stațiunea Slănic Moldova), a ”răzmeriței” urșilor, accentuate de ”inedita lor mârâială”!

Este de  remarcat și prezența ”plugarilor”, pe scena din fața Primăriei orașului Târgu Ocna, de unde primarul acestei localități Ștefan Șilochi a mulțumit ”pentru buna colaborare de pe parcursul anului cu viceprimarul, cu administratorul unic al orașului și cu consilierii locali”. Dacă Plugușorul din cartierul Tisești  a făcut referire și la Centenarul de la realizarea Unirii din 1918, urându-se ”pentru vechile hotare / pentru România Mare” cu  tristul regret că ”Stalin cu teroarea sa / ne-a luat Basarabia!” este de evidențiat și faptul că s-a amintit și de prezent, de lipsa sentimentului patriotic, ce este din ce în ce mai covărșitoare! Au zis plugarii:”Oricând dragă Românie / Ziua ta ar trebui să fie”… acum (mai ales), ”când țara e condusă de interese / ale unor minți perverse!”

Și la Pârâul Boghii ”se face politică”, printre pocniturile  sacadate ale gârbaciurilor auzindu-se  o ”urătură” pentru cei care au condus țara :”I-am învârtit val – vârtej / Până la Gheorghiu Dej  / L-am avut pe Ceaușescu  / De două ori pe Iliescu / Țapul de Constantinescu!” Situația actuală a fost surprinsă în culori sumbre:”A venit  democrația / Și-a adus și golănia…”, în străinătate  ”unii merg ca să muncească / alții ca să golănească!” În pofida tuturor situațiilor (posibile și imposibile ) întâlnite gândul curat, de bucurie, al românului nu a fost uitat:”Sfântă-i brazda plugului  / Noi trăim pe urma lui/ Nu poți să faci nimic în viață / Fără bani, fără speranță!”/

Pe scena de la Târgu Ocna au mai urcat ”Urșii” din cartierul Țărăncuța și Ansamblul artistic ”Datini trotușene” din Dofteana (coordonat de prof. Vasile Gîtu) , care a prezentat un ”dans al măștilor” și a urat ”un an mai bun și multe realizări pentru orașul Târgu Ocna! Fiecare vis să se împlinească!”

Dincolo de frumusețea acestei sărbători (la care au tânjit prin intermediul internetului și târg-ocnenii aflați la muncă în străinătate – pentru toți aceștia ”Târgu Ocna fiind o casă dulce”), mai sunt de adăugat câteva lucruri. Momentele prezentării obiceiurilor populare din orașul – stațiune de pe valea Trotușului au fost jurizate (prof. Valentina Birtea fiind președintele juriului) iar prezentatorul acestui spectacol popular ”a dat din start” soluția  de a te descurca (la fel ca și în anii trecuți) și în 2019:”Strigă, luptă, dă din coate /  Așa le obții pe toate!”

*La ceas frumos de sărbătoare o urare de sănătate și  de mult succes pe mai departe  se adresează lui Constantin Toddy… ”mesager” ale cărui fotografii și filmări încălzesc sufletele tuturor celor care, în diferite țări  din străinătate și în diverse localități din țară poartă în inimă Târgu Ocna, minunatul oraș – stațiune de pe valea Trotușului.                   Ion Moraru

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s