Categorii
Evenimente

Avântul nepătruns al veșniciei

i ciurea a

Din milenii a ajuns până la noi  o vorbă creștină ce spune: ”un om este definit de răbdare, de atitudine, de bunătate, de curaj în încercările sale și de lumina  pe care o răspândește în jurul său”. Cașinul și comunitatea din această zonă dar și spiritul românesc a pierdut în toamna anului trecut (la data de 23 octombrie), o mare personalitate, un om  despre care locuitorii  frumoasei comune cred că nu o să mai fie altul, cu atât de multe împliniri! Inginerul Ioan Ciurea a reușit să urce treptele unei deveniri unice (a fost directorul general al Institutului Național al Lemnului București vreme de 15 ani, între  1993 – 2008),  și-a adus o contribuție deosebită pentru ca România să se dezvolte și să strălucească în lume, a încurajat ca și   locurile natale să se bucure de dimensiuni noi, a înțeles și a ajutat oameni ai acestor meleaguri, fiecare în necazul său!

La doar câteva zile de la stingerea sa din viață Asociația Producătorilor de Mobilă din România (APMR) și revista ”Mobila” dădeau glas acestei mari dureri a despărțirii prin cuvintele:”Ing. Ioan Ciurea a făcut parte din marea familie a APMR, ca membru al Consiliului Director în perioada 1994 – 2009.  Nu putem uita fructuoasa colaborare pe linie științifică și profesională, Institutul Național al Lemnului pe care l-a condus, fiind încă, la acea vreme, depozitarul unei arhive  de excepție în domeniul industriei lemnului. Oricât ar fi de cuprinzătoare  și de luminoase, cuvintele nu îl pot înlocui pe omul Ioan Ciurea, gesturile și faptele lui dătătoare de speranță,  binefacere și mulțumire. A fost un profesionist desăvârșit. S-a risipit pe sine în multe lucruri frumoase, pentru a-și respecta  pregătirea de bază și, mai ales, asumările ulterioare. Era un tip de o politețe și un bun simț deosebite, demonstrând că provenea dintr-o familie de intelectuali. Ca manager, omul de formație inginer de industria lemnului știa să intervină la nevoie, prezența și dăruirea sa  profesională aduceau încredere și bucurie celor din jur. Și-a iubit foarte mult  profesia și a fost un model pentru  ceilalți, impresiona prin imensa dorință de a face bine. Inginerii de la Institutul Național al Lemnului  au proiectat  combinate și fabrici de mobilă atât în România  cât și în alte țări. Fostul director Ioan Ciurea a construit, împreună cu ei, de la zero  două combinate în China. Și în prezent ele sunt un reper pe piața mondială a mobilei. ”

Să vorbim de munca  inginerului Ioan Ciurea din funcția de conducere a Institutului Național al Lemnului, care a  construit  în perioada  comunistă 46  de combinate  de industrializare a lemnului (fiecare județ avea un astfel de combinat iar în câteva județe erau chiar două!). Să menționăm faptul că  pentru funcționarea acestor  combinate, care aveau câte 4 – 5 fabrici, au fost  2500 de centre de exploatare a lemnului. Un regret al ing. Ioan Ciurea era dat de faptul că  și-a dorit mult realizarea unui astfel de combinat în  orașul Târgu Ocna  dar nu a fost posibil acest lucru prin  menținerea  ”unor făbricuțe” ale cooperației.  În această localitate  Ioan Ciurea a absolvit liceul, fiind prezent în ultimii ani la o întâlnire a colegilor săi de generație județul Bacău.

Este de remarcat faptul că au fost realizate, tot de Institutul Național al Lemnului, mai multe combinate în numeroase țări ale lumii. Inginerul Ioan Ciurea amintea  de astfel de combinate ce au fost construite în Thailanda, China și în alte țări. Institutul Național al Lemnului a realizat toată documentația necesară  realizării a peste 40 000 kilometri drumuri  forestiere iar ca cea mai mare împlinire a acestei instituții, după 4 ani de cercetare ”a conturat” în amănunt toți cei 91 kilometri ai ”Transfăgărășanului”,  drum ce poate fi considerat o adevărată operă de artă! Prin grija inginerului Ioan Ciurea s-a realizat și documentația tehnică în vederea  executării lucrărilor de asfaltare de la Cașin la Curița, drumul acesta fiind printre primele tronsoane asfaltate în zona Văii Trotușului după Revoluția din 1989. Este de evidențiat faptul că prin funcția de director al Institutului Național al Lemnului ing. Ioan Ciurea s-a aflat în cadrul stabilirii Strategiei de cercetare – dezvoltare în perspectiva  integrării României în  spațiul de cercetare european. Astfel  în anii 2003 – 2005 ing. Ioan Ciurea alături de  doctori biologi și de specialiști în  conservarea lemnului  au pus în practică  împreună cu Universitatea ”Lucian Blaga”  și cu Muzeul Național ”Astra” (ambele din Sibiu) un proiect pentru conservarea patrimoniului cultural cu mobilier istoric. Institutul Național al Lemnului, ce a deținut laboratoare performante pentru testări, pentru încercări mobilă (fiind avizate un număr uriaș de modele și de piese de mobilă), s-a dovedit a fi promotorul științei și inovării în domeniul exploatării lemnului. În acest domeniu lucrau înainte de 1989 peste  300 000 muncitori (față de 61 000 câți mai lucrează azi), România fiind acum în situația de a  importa cherestea din afară pentru că prețul la cherestea în țară este mai mare decât la cheresteaua din import.

Născut în comuna Cașin, Ioan Ciurea rămâne în amintirea  locuitorilor de aici cu chipul omului cel mai stăruitor, perseverent și muncitor. În timpul copilăriei foarte modeste  a suportat rigorile  comunismului, părinții săi (o familie de intelectuali cunoscuți pe întreaga vale a Cașinului) fiind mutați cu serviciul în localități mai depărtate locului natal (la Mănăstirea Cașin, Brătila – com. Helegiu). După ce a urmat liceul la Târgu Ocna Ioan Ciurea a absolvit studiile universitare cu media 10, pentru acest lucru fiind   repartizat acolo  unde și-a dorit! Purtând în gând  sacrificiul bunicului său ce a luptat în Primul Război Mondial în 1916 într-o bătălie decisivă pentru  întregirea României (la Mărășești), el și-a adus un aport substanțial la dezvoltarea  acestei ”țări de dor”! Stabilit în București a fost foarte legat de comuna Cașin, fiind prezent și la un moment de sărbătoare a acestei comune la mijlocul lunii august, anul trecut.

Cu chipul drag al bunătății și omeniei inginerul Ioan Ciurea, fost director al Institutului Național al Lemnului București, personalitate marcantă a comunei Cașin, a trecut în veșnicie lăsând  clopotul durerii să bată în nemurire! Amintirea sa va fi veșnică și nepieritoare!      Amprenta de Onești

 

 

Un răspuns la “Avântul nepătruns al veșniciei”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s