Categorii
Cultura

”Eternul suflu al Dumnezeirii”

Secolul nostru vorbeşte în special de marii realizatori ; secolele trecute vorbeau de marii gânditori. Dar mai e o importantă categorie, cea a oamenilor marei simţiri, oameni la care simţirea depăşeşte şi lucrul concret şi gândirea trasă în silogisme. Aceşti mari simţitori prind şi aduc un strop de divinitate în umanitatea noastră mizeră. Fiindcă nu există gând şi faptă de reală valoare sau de eternă valoare, care să nu aibă la bază simţirea. Numai prin simţire omul poate premerge atât a gândului cât şi faptei, numai prin simţire el poate să treacă de formulele trecătoare şi interesate Ițele clipei şi să ajungă la obârşia unde par’că se elaborează gândul lui Dumnezeu, numai prin simţire omul poate să intuiască, dincolo de aceasta continuă învălmășală a clipelor, drumul adevărului şi să prindă, prin caleidoscopul împrejurărilor contingente, finalitatea frumosului….

  În ce stare va să se găsească insul care trebue să-şi înăbuşe contorsiunile dureroase ale sufletului şi strigătele de desnădejde ale întregei făpturi ? El nu are altă scăpare decât să se retragă în bârlogul tăcerii. Bârlogul său, Olimpul tăcerii ! Aci se joacă marea dramă a omului. E mare dramă să taci când poţi vorbi, e şi mai mare când ne-mişcarea ţi-e impusă prin silnicie… ea devine tot mai acută, pe măsură ce simţirea se subţiază. Dar în recluziunea tăcerii se rezolvă şi splendidul epilog. Aci omul marei simţiri găseşte visul… Visul, eternul suflu al Dumnezeirii… visul, marele consolator al clipei… visul, marele depozitar al puterilor vizionare. Din tăcere omul marei simţiri iese întărit faţă de el şi mai folositor obştei.   Victor Papilian, cuvinte la moartea lui Octavian C. Tăslăuanu  oct tasl a.jpg

De mai mulți ani la Bilbor (în jud. Harghita) au loc ”în miezul iernii” Colocviile Naționale ”Octavian Codru Tăslăuanu pe coordonatele timpului”. Despre această comună, de unde izvorăște  ”firul de apă” al Bistricioarei, putem menționa că ea se întinde la poalele munților Călimani și având ”umbra” Ceahlăului în față este  înconjurată de munți ca de zidurile unei cetăți. Aici, ”au pornit”  cu ani în urmă  aceste colocvii cultural – spirituale pentru a prețui pe Octavian Codru Tăslăuanu.  Despre această mare personalitate harghiteană  primarul comunei Bilbor,  Ilie Trif a menționat la cea de-a XII a ediție a ”colocviilor”, ce au avut loc în zilele de 1- 2 februarie 2019: „ El  este cel care a devenit secretarul Consulatului General al României din Budapesta, cel care a condus revista Luceafărul, mai întâi la Budapesta, iar apoi la Sibiu, timp de 14 ani, până la începutul Primului Război Mondial, când a fost mobilizat şi trimis pe frontul din Galiţia, ca ofiţer al Armatei austro-ungare; cel care a dezertat, a trecut Carpaţii, şi s-a angajat, ca voluntar în Armata Română, ajungând şeful Biroului de informaţii al Corpului 4 Armată din Oneşti, de sub comanda generalului erou Eremia Grigorescu; cel care a contribuit la formarea Corpului voluntarilor ardeleni şi bucovineni şi apoi a devenit secretarul Comitetului emigranţilor din Austro-Ungaria. Octavian Codru Tăslăuanu  este  cel care, în România Mare, a deţinut importante funcţii politice, mai întâi ca membru al Marelui Sfat al Transilvaniei, ca deputat şi senator în Parlamentul României, şi apoi ca ministru; ca vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Români. A fost o personalitate multilaterală: gazetar, scriitor, om politic şi mare patriot, făcând parte din generaţia marilor bărbaţi care, prin activitatea lor, au pus umărul la înfăptuirea marelui vis al poporului român: unitatea naţională şi statală…”.

Colocviile Naționale ”Octavian Codru Tăslăuanu pe coordonatele timpului” au loc la Bilbor cu sprijinul autorităților locale,  al Cercului ASTRA din localitate (unde  oameni cu har ca Vasile Stan, fost director al școlii din localitate, pun mult suflet în adunarea în volum a tuturor comunicărilor prezentate) precum și cu aportul unor  cunoscuți profesori și istorici ( Ilie Șandru , ce ”a atins a 82-a bornă” în destinul său, dr. Ioan Lăcătușu,  prof. dr. Traian Chindea și alții). Menționăm că anul trecut în luna septembrie la Bilbor a avut loc și Prima întâlnire a  fiilor satului, prilej cu care părintele PS Ignatie, Episcopul Hușilor (născut pe aceste meleaguri), a primit titlul de ”Cetățean de onoare” al comunei.

 

Octavian C. Tăslăuanu

Momentul apariţiei Principatelor Unite este punctul care determină ireversibil statornicirea unui curent activ în favoarea Unirii – celei – Mari, de ambele părți ale Carpaţilor. În 1863, Alexandru Ioan Cuza lansează chiar un manifest „către fraţii de dincolo de munţi”, chemându-i la luptă comună pentru înfăptuirea visului secular al românilor de pretutindeni, ­ realizarea unui stat naţional unitar. Evenimentele petrecute între 1863 şi 1867  în Transilvania crează nădejdi puternice în rândul românilor de aici, în sensul câştigârii definitive a drepturilor legitime de egalitate cu „cele trei naţiuni” privilegiate şi a începerii procesului de apropiere cu românii din principate. În 1864 însă Dieta de la Sibiu este înlocuită cu una clujeană, în care românii sunt în minoritate absolută, apoi se votează uniunea Transilvaniei cu Ungaria. Începe un temeinic proces de deznaţionalizare a românilor. Apare o lege electorală care prevede ca numai câteva infime procente dintre români sa aibă drept la vot – adică, în ultimă instanţă, de reprezentare în Parlamentul din Budapesta. A apărut o lege a învăţământului, care încătuşa practic şcoala românească, reducând-o la câteva şcoli confesionale, absolut insuficiente pentru tineretul român, lipsind astfel întreaga naţionalitate de posibilitatea de a se instrui şi ridica prin cultură la nivelul de civilizaţie al epocii. Intelectualii români formaţi la şcoli maghiare sunt numiţi în alte părţi ale monarhiei, în Transilvania fiind numiţi funcţionari aduşi din alte provincii ale Ungariei. Instituţiile de credit româneşti nu primesc dreptul de a investi în industrie ci numai în agricultură, sector fără beneficii sensibile într-o epocă de relativ avânt industrial. Proletarizarea urbană în continuă creştere numerică duce automat la deznaţionalizare. În aceste condiţii istorice se năştea la Bilbor, sat din judeţul Harghita, la 1 februarie 1876, Octavian Tăslăuan. Din „Spovedaniile” sale aflăm că „Familia noastră e de origine din Moldova, de unde a trecut în Ardeal pe vremea fanarioţilor”. Strămoşii, doi fraţi, preotul Toma şi un ţăran, din ţinutul Tazlăului, precum va consemna, „au luat toiagul pribegiei, alungaţi de cine ştie ce urgie şi au trecut munţii oprindu-se în Topliţa de pe Valea Mureşului” (conform volumului ”Spovedanii” de Oct. Tăslăuanu, apărut în 1976) Aici localnicii i-au numit Tăzlăoani sau Tezlovani, deoarece proveneau de pe valea Tazlăului, întâmplându-se fenomenul, atât de bine cunoscut în lingvistică: numele de persoană (ca şi numele de locuri) „pot fi date sau schimbate prin voinţa unui grup de oameni sau chiar a unui singur individ” (după cum a notat și lingvistul Al. Graur). Se cuvine aici precizarea că atât localitatea Tazlău, care este azi în judeţul Neamţ, precum şi apa Tazlău ce izvoreşte din munţii Tarcăului se ortografiau înainte cu s, deci Taslău, aşa cum reiese de altfel din vechile  hărţi topografice. „De aceea iscălim Tăslăuanu” , va preciza Octavian Tăslăuanu. Tatăl, preotul Ioan Tăslăuanu, 1-a îndemnat pe fiul său să caute în  schitul de pe Tazlău mărturii cu privire la arborele genealogie al familiei. Tăslâuanu va nota mai târziu: „Deşi soarta m-a aruncat pe văile râurilor Tazlău, n-am ajuns să-mplinesc dorinţa tatii. Ştiu încă pe Tazlău e o veche biserică înălţată de Ştefan cel Mare, pe la sfârşitul domniei sale”. Referirile sale sunt desigur cele legate de mănăstirea construită aici în 1496-1497, de domnul moldovean,  azi ea este monument istoric ( uşa bisericii, datând din 1596, constituie o capodoperă de sculptură decorativă).

Ca şi poetul Octavian Goga, O. Tăslăuanu, fiul al Bilborului, avea să vină pe lume tot pe „coloana vertebrală” a neamului. Satul său natal, aninat de crestele Carpaţilor, era unul din acele locuri care oferea imaginea deznădăjduită a trupului neamului despicat în două de stâlpii de frontieră ai anacronicului imperiu austro-ungar. În alcătuirea sa fizică şi sufletească se vor îngemăna strămoşii: cei de pe Valea Tazlăului Moldovei şi cei de pe Valea Topliţei transilvănene. „Linia vieţii sale, ca şi a lui Goga, a fost trasată astfel de un sever determinism geografic, care nu-i putea indica altă misiune decât cea a înlăturării stâlpilor străini – lupta pentru desăvârşirea unităţii naţionale” (după cum arată istoricul Vasile Netea în volumul ”Octavian Tăslăoanu”, apărut la Miercurea Ciuc în 1978). Determinismului geografic i s-au adăugat apoi perceptele educaţiei primite în familie şi indeosebi din partea tatălui, părintele Ioan. Acesta citea şi comenta toate publicaţiile care apăreau în Transilvania (Familia, Federaţiunea, Observatoriul etc.), în acest fel, Octavian cunoscând de mic toate frământările românimii împilate. Copilul a fost crescut în cântecele vitejeşti din războiul neatârnării, cântate de tatăl său, cu aceiaşi virtuozitate, ca şi cântările altarului, care îi vorbea mereu de dorul şi de posibilitatea unirii tuturor românilor. Urmează şcoala in satul natal apoi, la Gheorgheni, Braşov şi în „Mica Romă” a ardelenilor, Blajul. Nefericitele dispoziţii ale administraţiei maghiare, procesul memorandiştilor, educaţia în spirit profund românesc primite la Braşov şi mai ales la Blaj, induc marcante sentimente naţionale întregii sale generaţii. Clasa din care face parte îşi alege ca deviză pentru tabloul de sfârşit de liceu expresia „Venin vom lua, în foc ne vom scălda, pentru idealul nostru naţional”, ceea ce face ca toţi să fie eliminaţi fără examen de bacalaureat. Abia în 1895 i se permite să susţină acest examen la Năsăud. După episoade admini strative la cancelaria notarială din Bicaz şi institutele de învăţământ „Frateş” şi „Arnold” din Craiova, îşi satisface serviciul militar  ca infanterist la Pola şi Triest. În 1897, ca mai toţi tinerii de valoare din Transilvania, trece munţii spre a veni la Bucureşti. Aici se înscrie la Facultatea de Litere şi Istorie şi beneficiază de îndrumarea unor profesori de mare prestigiu intelectual în viaţa întregii ţări : Titu Maiorescu, Dimitrie Onciul, Ovid Densuşianu, Pompiliu Eliade, Grigore Tocilescu, C. Rădulescu-Motru, Simion Mehedinti şi, mai ales, Nicolae Iorga, care provăduia studenţimii „un naţionalism de muncă încordată”. Ia contact direct cu tot ce are mai reprezentativ mişcarea ardelenilor de la Bucureşti: Ioan Slavici, Ilarie Chendi, Ioan Bianu şi mulţi alţii. Participă la treburile redacţionale la revista presămănătoristâ „Floare Albastră”. Urmăreşte cu toată atenţia mişcarea presămănătoristă iniţiată de Spiru Haret, această frământare idealistă a intelectualităţii româneşti care spera în ridicarea ţărănimii pe plan economic, social şi moral, precum şi viaţa organizaţiilor politice şi filantropice care incercau să atragă atenţia străinătăţii asupra soartei românilor din Transilvania şi Bucovina – în principal – şi să-i ajute, pe toate căile, pe aceştia să-şi conserve identitatea naţională: „Societatea Carpaţii”, „Transilvania” şi in special „Liga Culturală” capătă astfel o cultură naţională solidă, o viziune corectă asupra situaţiei politice şi culturale a vremii, stabileşte contacte personale cu mari scriitori şi publicişti români şi se iniţiază în domeniul mijloacelor tehnice prin care intelectualitatea română luptă pentru realizarea unirii. În 1902 i se propune şi acceptă postul de secretar al Consulatului român din Budapesta. Sosirea sa în capitala Ungariei coincide cu o masivă înviorare a acţiunilor politice şi culturale ale românilor. Partidul Naţional Român iese din „pasivism”; studenţimea română din Budapesta editează o revistă intitulată Luceafărul; se înmulţesc „reuniunile” muzicale, literare, teatrale în diferite centre ale Transilvaniei. Întâlnirea cu revista „Luceafărul” este pentru Tăslăuanu  cel mai nimerit prilej de a-şi demonstra calităţile literare. Din „foaia unor studenţi timizi” e1 scoate in numai trei ani „revista cea mai citită şi mai prezentabilă din România”  Mereu cu sufletul, graiul şi slova tipărită la viitorul limpede al acestui neam, cu paşii grăbiţi spre „ţinta finală: visul unităţii noastre”, Tăslăuanu în 1909, Ia aniversarea a 50 de ani de la Unirea Principatelor, considerată ca „prima unire”, avea să afirme: „Un neam care a dat dovadă că e în stare să trăiască clipe de înălţare şi întinerire sufletească, cum a fost cea a primei Uniri, are dreptul să nădăjduiască într-un viitor mare, care ii va cere întrega lui putere de viață, pentru a putea fi o podoabă a omenirii şi a naturii ce 1-a creat”. Şi pentru Tăslăuanu, ca şi pentru Bariţiu, Slavici şi Iosif Vulcan, una din căile cele mai sigure pentru pregătirea Unirii era aşa cum arăta mai sus, literatura, cunoaşterea reciprocă a scriitorilor români şi de pe o parte şi de pe alta a Carpaţilor, colaborarea lor comună la revistele româneşti din orice parte a neamului, pătrunderea lor în sufletul românesc.

Mobilizat în primul război în armata habsburgică, Tăslăuanu profită de primul prilej şi trece munţii la Bucureşti, unde împreună cu ceilalţi reprezentanţi ai transilvănenilor de toate vârstele şi formaţiile intelectuale, iniţează o imensă propagandă în favoarea ieşirii României din neutralitatea, şi intrarea ei impotriva asupritorilor românilor din provinciile înstrăinate. Publică două volume: „Trei luni pe un câmp de război – ziarul unui român ofiţer in armata austro-ungară ce a luat parte cu glotaşii români din Ardeal la luptele din Galiţia” ( 1915), retipărit în franceză şi engleză şi „Hora obuzelor – scene şi icoane din război” – culegere de reportaje şi nuvele, considerată de unii exegeţi întâia carte literară din lume inspirată de războiul mondial. Aici apare pentru prima dată motivul omului mânat să lupte contra conaţionalilor săi şi revolta tragică, motiv ce va rodi sub pana mai inspirată a lui Liviu Rebreanu în „Pădurea Spânzuraţilor”. După intrarea ţării în război (la Iaşi militaează activ şi perseverent pentru înfiinţarea şi organizarea Corpului Voluntarilor Români), Tăslăuanu îndeplineşte funcţia de ofiţer cu informaţiile pentru zona Tazlău-Trotuş, ceea ce îl situează direct în mijlocul teatrului de operaţiuni care a adus o nemuritoare faimă armatei româneşti. La 1 decembrie 1918, la AIba Iulia, Marea Adunare a poporului român din Transilvania consfinţeşte definitiv actul istoric al Unirii Transilvaniei cu România. Ca o recunoaştere a meritelor sale, Tăslăuanu este numit membru al Marelui Sfat Naţional din Ardeal, organ ales de Adunarea de la Alba Iulia. La primele alegeri parlamentare (noiembrie 1918) este desemnat în parlament ca deputat de Tulgheş. Tot în acest an este ales şi vicepreşedinte al Societății Scriitorilor Români. Între 13 şi 16 noiembrie 1920 Tăslăuanu deține funcţia de ministru al Comerţului şi Industriei iar între 16 noiembrie şi 31 decembrie al aceluiaş an, pe cea de ministru al Lucrărilor Publice. Va demisiona din guvern la 1 ianuarie 1921 din pricina atacurilor furibunde ale presei liberale, fiind jignit şi batjocorit de politicienii vremii, în interesele cărora lovise prin reformele care le iniţiase. Octavian C. Tăslăuanu nu va uita de prima sa „dragoste”, cea pentru revista „Luceafărul”, pe care o reeditează, la Bucureşti începând cu 1 ianuarie 1918 ca „revistă pentru. literatură şi artă”. Concomitent, întemeiază la Cluj Tipografia şi Institutul de Arte Grafice „Ardealul”. De la 1 ianuarie 1 920, „Luceafărul” va avea în redacţie, pe lângă Octavian C. Tăslăuanu, şi doi secretari de redacţie: Al. Busuioceanu şi Nichifor Crainic, ultimul fiind înlocuit peste puţin timp cu Gala Galaction. Datorită faptului că directorul revistei este antrenat tot mai mult în treburile politice, nemaivând timp efectiv pentru ”Luceafărul”, această publicaţie îşi va încheia definitiv existenţa la 1 mai 1920. „Cu Octavian Tăslăluanu se stinge (la 22 octombrie 1942 n.n.) unul dintre fruntaşii reprezentativi ai generaţiei ardelene care a pregătit şi a infăptuit Unirea Transilvaniei şi Banatului cu ţara mumă”, scria Ghiţă Popp în articolul publicat cu ocazia morţii lui O. C. Tăslăuanu la 24 octombrie 1942.    Prof.  dr.  Nicolae Bucur, Miercurea Ciuc

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s