Categorii
Literatura Uncategorized

Duminica poeziei

1 - 3 b.jpg

„Poezia apare când emoția și-a găsit gândul și gândul și-a descoperit cuvintele.”
Robert Frost

Poezia este arta de a contopi plăcerea cu adevărul”
Samuel Johnson

„Poezia este o dovadă asupra felului cum traiești. Dacă viața iți arde așa cum trebuie , poezia este doar cenușa.”
Leonard Cohen

„Poezia este jurnalul unei ființe marine care trăiește pe uscat și care dorește să se inalțe in aer. Poezia este o căutare a silabelor care pot distruge barierele a ceea ce nu știm și a ceea ce nu putem ști.”
Carl Sandburg

„Poezia este o  oglindă care infrumusețează  tot ce este deformat.”
Percy Shelley

1 -3 d

PIERDUT ÎN SUFERINȚĂ

 

​                                                    de Mihai Eminescu

Pierdut în suferinţa nimicniciei mele,
Ca frunza de pe apă, ca fulgerul în haos,
M-am închinat ca magul la soare şi la stele
Să-ngăduie intrarea-mi  în vecinicul repaos;
Nimic să nu s-audă de umbra vieţii mele,
Să trec ca o suflare, un sunet, o scânteie,
Ca lacrima ce-o varsă zadarnic o femeie…
Zadarnica mea minte de visuri e o schele.

Căci ce-i poetu-n lume şi astăzi ce-i poetul?
La glasu-i singuratec s-asculte cine vra.
Necunoscut strecoară prin lume cu încetul
Şi nimene nu-ntreabă ce este sau era…
O boabă e de spumă, un creţ de val, un nume,
Ce timid se cutează în veacul cel de fier.
Mai bine niciodată el n-ar fi fost pe lume
Şi-n loc să moară astăzi, mai bine murea ieri.

 

IARNA

 

de Ion Luca Caragiale

Negreşit că, sus în ceruri,
Soarele fiind aprins,
Nu se simte frigul, gerul
Care astăzi ne-a cuprins.

Negreşit! Focul din soare
Nu-l plăteşte Dumnezeu,
Însă noi plătim, sărmanii,
Lemne şi cărbuni mereu.

Doamne, de-ai veni-ntr-o noapte
Pe pământul îngheţat
Ca să vezi cât e de jalnic,
Să tot tremuri ne-ncetat.

Tu, care-ţi iubeşti făptura,
N-ai mai zice un cuvânt
Şi-ai opri crivăţul aspru
Să mai sufle pe pământ!

 

TRENUL  VIEȚII

de Luminiţa Ignea

 

şi viaţa asta ca o sală de aşteptare

de clasa a doua,

igrasioasă şi mirosind a acru,

mereu prea aglomerată,

prin care trec chipuri într-o vânzoleală

dată cu încetinitorul.

 

din când în când câte un cerşetor

cere cu voce tânguitor –imperativă

puţină atenţie

şi atunci scotocesc febril în poşetă

după o monedă,

scotocesc în suflet

după un zâmbet.

 

în general nu sunt plină de îngăduinţă

şi mă întorc instant în letargie.

la ce bun banii, la ce bun sentimentele,

ei mâine vor fi tot aici.

 

mai bine te desprinzi încet

ca o insulă nou formată

şi o apuci în armonie pe şine,

căutându-ţi trenul

care întârzie

neîndurat de mult.

 

FEMEIA-I POEZIE…
versuri de Maria Corini

Femeia-i poezie
Destul de-a o privi
Gase;ti in ochii ei
Mugure de viață
Ce tinde a -nflori!

 

Femeia-i poezie
Să poti a o citi
Pe buzele ei scrie
”Citește doar cu ochii
Și-nvață a iubi!”

 

Femeia-i poezie
Scrisă-n Univers
Cu lacrimi de iubire
Ce naște fericire
Doar de -o ințeles!

 

Femeia-i poezie
În sufletul ce crește
Găsește-i tu, cheița!
De-ți deschide ușa,
Încearcă și-o iubește!

 

Femeia-i poezie…

 

 

STRIGĂTURĂ  DE  IUBIT

 

Dacă astăzi nu  mă vrei…

Îmi tai Dorul pe din două

și-l înec în bob de rouă

 

îmi tai Dorul pe din trei

și-l arunc la porumbei.

Îmi tai dorul pe din patru

Ca să vezi că nu joc teatru.

 

Îmi tai dorul pe din cinci

și-l cos nasturi la opinci

îmi tai dorul pe din șase

și-l învălui în mătase

 

imi tai Dorul pe din șapte

ca să te visez la noapte

îmi tai dorul pe din opt

și din el fac praf de copt

 

îmi tai dorul pe din nouă

și-l sfințesc cu stropi de rouă

îmi tai Dorul pe din zece

până când durerea trece.

 

și –apoi de nu-s dorit

mă arunc în infinit

să iubesc nemărginit.

 

MODEST, MODEST DA  SĂ SE ȘTIE

 

Când respir

Parcă-s Șekspir

Când mă-ndoi

Parcă-s Tolstoi

Când visez

Parcă-s Marquez…

 

Când mi-e mov

Parcă-s Cehov

Când sunt gol

Parcă-s Gogol

Când nu tac

Parcă-s Balzac

Ci nu e un apropo

Dar semăn cu Allan Poe

Și nelâund nimic cu japca

Parc-aduc un pic cu Kafka.

 

Așadar mărturisiți

Că atunci când mă citiți

Am talent cât cei vestiți.

Din volumul Poezii modificate genetic de Arbatel Filotheanu

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s