Categorii
Educatie si Invatamant Uncategorized

”Istorie continuă” la Colegiul Național ”Grigore Moisil” din Onești

 

mois 6.jpg

Anotimpurile (mult mai schimbătoare decât le așteptăm!) ,vin și pleacă și în tot cursul timpului, de-a lungul a mai multor decenii,  putem evidenția un lucru deosebit: la Colegiul Național ”Grigore Moisil” din Onești  se  întâmplă  multe lucruri frumoase. Dintru început este de remarcat faptul că  acest colegiu are ca patron spiritual pe marele matematician Grigore C. Moisil. El s-a născut  în urmă cu 112 ani la Tulcea,  străbunicul său Grigore Moisil (care a trăit între anii 1814 – 1891) fiind paroh de Năsăud, vicar episcopal greco – catolic pentru ținutul Rodnei  și unul din  întemeietorii  primului liceu românesc din  acest ”ținut grăniceresc” (actele vremurilor arătând  că a fost director în 1863, la deschiderea primei instituții școlare a ținutului năsăudean – școala fiind înființată după ”o învoire a 44 comune  grănicerești”). Pentru ecoul său din timp, aici fiind și prima reședință a Societății de lectură ”Virtus Romana Rediviva”,  trebuie amintită o pildă din ”Statutul” acestei școli:”De bate în voi junilor ardoarea spre știință, apoi mai întâi aceasta bate  pentru cunoașterea deplină a limbii și literaturii voastre române!”).

Tatăl ”părintelui informaticii românești”, Constantin Moisil (1867 – 1958), a fost profesor de istorie, arheolog, numismat  și membru al Academiei Române. Este de menționat faptul că acesta a urmat studiile  concomitent la Școala Normală Superioară (condusă de Alexandru Odobescu)  și  la  Facultatea de Litere din București. Profesor de istorie la un liceu din Focșani și director al Liceului din Tulcea (unde a început să achiziționeze și să studieze monede și obiecte antice),  el a fost considerat un deschizător de drumuri, punând bazele Heraldicii și Sigilografiei ca discipline  auxiliare  ale istoriei. Mama sa, Elena, ”cu un spirit viu și dinamică”, a fost institutoare la Tulcea și directoare a școlii din București, ce a luat numele ”Ienăchiță Văcărescu”.

Despre  Grigore Moisil putem spune cu mândrie că  în anul 1930 a  plecat la Paris ca să studieze matematica cu mari matematicieni la Universitatea Sorbona iar la reîntoarcerea în țară a fost numit  conferențiar la Facultatea de Matematică  din Iași, unde a activat timp de 10 ani. Grigore Moisil a ținut primul curs de  algebră modernă, a publicat numeroase lucrări și a ajutat la  realizarea primelor calculatoare românești, contribuind astfel  la dezvoltarea informaticii și la formarea primelor generații de informaticieni. Dacă  liceenii de azi sunt mândri că în frumosul parc ce încadrează colegiul  în care învață se află un bust al marelui matematician Grigore Moisil, acest lucru aduce un sentiment  deosebit  de admirație și pentru oneștenii ce își plimbă  domol pașii pe strada Tineretului! Este de subliniat un fapt și mai înălțător : aici marele matematician a pășit în anul 1969,  când în ”municipiul Gheorghe Gheorghiu Dej” (denumirea  Oneștiului din perioada comunistă), a fost înființată Societatea Științifică și Cultural – Artistică. El s-a bucurat întâlnind aici pe  cea care i-a fost studentă,  pe  prof. Eugenia Metoni, care în anii 1970 – 1971 și 1975 – 1982 a îndeplinit funcția de director adjunct la Liceul – Real Umanist Nr. 1 și Liceul de Matematică – Fizică (denumiri pe care le-a purtat în acei ani actualul colegiu de pe strada Tineretului). Sunt de menționat și alte lucruri deosebite:  între anii 1970 – 1978 în  funcția de director a acestei instituții s-a aflat distinsa profesoară Rada Constandache , care a mai condus  liceul și între anii între anii 1982 – 1987, fiind și director adjunct între 1987 – 1990 iar regretata profesoară Eugenia Metoni a fost distinsă  post – mortem  cu titlul de ”Cetățean de onoare” al municipiului Onești la 29 septembrie 1999.

Este de evidențiat faptul că înființarea Societății Științifice și Cultural – Artistice la acest liceu (care  avea cursuri  la seral, urmate  de muncitorii calificați ai platformei  petrochimice oneștene ce-și  doreau ”o ascensiune în carieră”), a dat un impuls deosebit ridicării prestigiului acestei instituții. Astfel, ani la rând,  timp de mai multe zile, aici se desfășura o sesiune de comunicări și referate  la majoritatea disciplinelor de studiu, cu teme din cele mai incitante, acestea fiind reflectate  și în revista ”Confluențe” (singura publicație școlară a acelor timpuri de pe aceste meleaguri trotușene). După moartea academicianului Grigore Moisil (survenită la 21 mai 1973)  Societatea Științifică și Cultural – Artistică de la ”Liceul Nr. 1” a luat numele marelui matematician, desfășurând mulți ani o activitate prodigioasă. De asemenea, ”în hronicul timpului”  este de însemnat faptul că de la 1 septembrie 2003 și  această instituție a dobândit titulatura Colegiul Național ”Grigore Moisil”. Prin acest fapt Oneștiul se înscrie în rândul multor orașe din România  unde colegii de prestigiu poartă numele marelui matematician ( la București, la Iași, aici Liceul Teoretic de Informatică organizează an de an un valoros concurs – ”Urmașii lui Moisil”, la Brașov – Colegiul de Informatică precum și la Tulcea, Brăila, Bistrița, Timișoara, Urziceni). Elevii din Câmpia Bărăganului,  de la Urziceni, cu imboldul patronului spiritual (”învățătura  cere o muncă de fiecare moment”), doresc să devină ”profesioniștii viitorului”. Dacă la Tulcea  colegiul ce poartă numele marelui savant este  unul cu vocație europeană fiind ”în vârful învățământului” în orașul de la poarta Deltei Dunării, la Buzău fostul liceu al Intreprinderii de Contactoare se bucură de numele lui Grigore C. Moisil.

În ”istoria continuă” a Colegiului Național ”Grigore Moisil” din Onești (ce prin programele pe care le derulează a devenit Școală Asociată UNESCO și candidează pentru statutul de Școală Europeană),  se înscrie un fapt deosebit: este singurul colegiu din municipiul Onești care a avut în anii de învățământ 2017 – 2018 și 2018 – 2019 elevi  ce au participat la olimpiade internaționale și care au fost felicitați la București, în cadru festiv. După ce Ana Maria Vieru a reușit  în septembrie 2017  să obțină performanța de a se clasa pe  primul loc la Olimpiada Internațională de Limba franceză (fiind îndrumată de prof. Loredana Hanganu), un alt elev ”moisilist” a fost încununat cu laurii victoriei  în cursul anului școlar trecut. Astfel Ștefan Capmare a fost premiat pentru rezultatele excepționale pe care le-a obținut la Olimpiada Internațională de Lectură (premiul I, profesor coordonator Elena Mandel) și la Olimpiada Internațională de Filosofie (prof. îndrumător Alina Zamfir). Festivitatea de premiere a olimpicilor internaționali  a avut loc în ziua de 20 decembrie 2018 la Aula Universității Politehnice București în prezența  Ministrului Educației Naționale, Ecaterina Andronescu. La acest eveniment Ștefan Capmare  a fost prezent  alături de prof. Mărioara Brescan (director al Colegiului Național ”Grigore Moisil” ) și Elena Mandel (profesor  îndrumător). ”Sunt profund îndatorat tuturor domnilor profesori care mi-au stat înainte la catedră, care m-au îndrumat și susținut; mă înclin înaintea tuturor bibliotecarilor care, mizând pe dragostea mea pentru cărți, mi-au amânat indulgent returnarea teancurilor de cărți; ofer mulțumiri instituțiilor-protector de tip mecenat, conducerii Colegiului Național «Grigore Moisil» și seriozității responsabile cu care profesorii mei au asumat să activeze și să performeze în educație. Mi s-a întărit certitudinea că educația are loc exclusiv în familie, iar școala poate fi ( și trebuie să fie) o mare familie.”, a declarat Ștefan Capmare la festivitatea de la București, unde  atmosfera a fost una unică prin discursurile academice rostite și prin  sublinierea  faptului că România a găzduit la  Cluj între  3 – 14 iulie   Olimpiada Internațională de Matematică. Acest eveniment a fost considerat  cel mai important pentru România în anul Centenarului Unirii, la Cluj fiind prezenți 616 tineri matematicieni din 110 țări.

Grigore C. Moisil considera că ”un matematician face matematică fiindcă vede în matematică  ceva ce îl tulbură, îl face să gândească,  să mediteze, să viseze” . Vorbind despre  elevii Colegiului Național ”Grigore Moisil” ce au devenit olimpici internaționali trebuie să amintim că Tudor Pădurariu a fost primul dintre aceștia, el fiind prezent câțiva ani (2009 – 2011) în echipa României la Olimpiada  Internațională de Matematică (de unde s-a întors cu mai multe premii).

În ”pragul așteptării primăverii” Colegiul Național ”Grigore Moisil”  din Onești a găzduit sâmbătă 16 martie Etapa județeană a Concursului Național de matematică ”Adolf Haimovici”.  Prof. Mărioara Brescan, director  al Colegiului ”Moisil” din Onești ne-a declarat: ”La acest concurs au participat  150 elevi din tot județul Bacău, care au concurat la mai multe specializări: real, umanist, servicii și tehnic. Avem o bună tradiție de a găzdui  acest  concurs și sperăm că elevii dar și profesorii coordonatori, se vor bucura de obținerea unor rezultate deosebite”.

Este de menționat faptul că în cadrul concursului, desfășurat într-o organizare foarte bună, s-au întrecut elevi  de la puternice colegii din județ. Un număr mare de concurenți au  reprezentat  Colegiul Național ”Ferdinand I”, Colegiul Național ”Vasile Alecsandri”,  Colegiul Economic ”Ion Ghica”, Colegiul Tehnic de Comunicații ”N V Karpen” , Colegiul Tehnic ”Dumitru Mangeron” (toate din Bacău)  precum și  colegiile naționale ”Grigore Moisil” (care a avut la Etapa județeană a concursului 22 liceeni), ”Dimitrie Cantemir” ( ambele, din Onești) și ”Costache Negri” din Târgu Ocna. La acest așteptat concurs  au participat și elevi de la Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” (Onești), de la Liceul Teoretic ”Spiru Haret” , de la Colegiul Tehnic ”Grigore Cobălcescu”(ambele din Moinești), de la Liceul Tehnologic ”Jaques M. Elias” Sascut .

Menționăm că în  săptămânile trecute  la  Colegiul Național ”Grigore Moisil” din Onești au fost organizate alte două etape județene ale  olimpiadelor școlare: la Geografie și la Limba rusă. La Olimpiada Județeană de Geografie (la care au fost  înscriși 90 liceeni), a fost prezentă prof. Mariana  Coman, inspector la ISJ Bacău,  care a  felicitat acest colegiu oneștean ”pentru ireproșabila organizare și pentru primirea călduroasă atât a elevilor  cât și a profesorilor  evaluatori”. De asemenea, Colegiul Național ”Grigore Moisil” din Onești  a găzduit  la  începutul  semestrului II și  două etape locale ale olimpiadelor școlare, la Limba franceză și la Limba română și a obținut rezultate deosebite la întrecerile sportive școlare. Vom reveni cu ”panoplia succeselor” obținute la această prestigioasă instituție de învățământ din Onești, fiind gata de a prezenta și performanțele obținute  de  celelalte colegii, licee și școli din municipiu.   Ion Moraru 

mois. 5.jpg

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s