Texte apărute în nr. 201 (februarie 2019) în revista de cultură ”Caligraf” (redactor șef Florea Burtan, secretar general de redacție Stan V. Cristea). Editor CENTRUL CULTURAL TELEORMAN
Al iubirii imn
Să limpezim zorii nălucirilor noastre
amestecând vârtos în oceanul de patimi.
În subteranele lui se descompun
blândețile ființei și gingășiile ei
nemăsurate de vreun ochi de om,
în fierbințeala cărnii stau bolile
ca niște muguri funebri
ca niște boabe de sudoare
alunecând în răni.
Dinspre speranțe însângerate
tristeți obosite de drumuri lungi
și anotimpuri înfrigurate
se ridică ceața
tămăduitoarei lumini.
Dinspre Dumnezeu vin
cocorii primăverii veșnice
și mirul tainicei deșteptări,
să fim pocale iertării
picioare mâini pentru infirmi să fim
înfometați ca niște copii orfani
să fim al iubirii imn.
Răbdare cer, nu mir de floare
Nu m-ar mira să dea năvală bezna
să-mi sară-n spate ca o fiară însetată
și-n toropeala rănii să mă curme
ca și cum n-aș fi venit pe lume.
Și viermele se aruncă la pomul cu roade
și-l sapă de viu până-l face să cadă.
Și valul se izbește pe vârfuri de stânci
și vulpile umblă lihnite prin lunci.
Nu m-ar mira să mă picure în rană
cu ceară aprinsă, cu ceară de gheață
și oamenii răi se deghizează în sfinți
și oamenii buni stau în umbre cuminți.
Și lacurile-n noapte par să fie de-argint
și blocurile înalte par lăcașe de cult.
Și șerpii se ascund în căpițe de fân
se îmbracă în aur iau chip de zân.
Nu m-ar mira nimic din toate acestea
inima mea-i plină de melancolii sihastre,
dar tu Doamne să nu mă lași să cad
în bezna cea mare dă-mi puterea să rabd. Versuri de Mihaela Aionesei
„Chipul cuvintelor” – un nou volum marca Theodor Răpan
Dacă au cuvintele chip, doar poetul, creatorul de sensuri metaforice, le poate metamorfoza în poezie, fiind părintele răspunzător pentru greutatea și adâncimea înțelesurilor cu care le încarcă. Ele sunt după chipul și asemănarea interiorităților pe care Poetul le stăpânește cu o virtuozitate a mentalului și a sensibilității de neegalat. Poetul este cel care le-a semănat în vers, la vremea potrivită le-a strâns în octave, pentru fiecare zi a anului câte una, plus prima a anului următor, a cărții care urmează. Fiecare vers cuprinde o idee și fiecare poem cuprinde atâtea idei câte versuri numără desfășurarea generoasă a cărții. Criticul și istoricul literar Aureliu Goci folosește într-una din cărțile închinate lui Mihai Eminescu sintagma „performanțe umane” care adesea exced potențialul contemporanilor prin operele dăruite, uimindu-i, și doar prin trecerea timpului străbătut cu strălucirea lor primind noi și noi semnificații. Citindu-i cărțile lui Theodor Răpan, cucerită și impresionată de performanța hiperbolică a poemelor sale, rătăcesc într-o vastitate de labirinturi ale cuvântului, alerg de la un tâlc la altul al metaforei și mă ridic apoi îmbogățită cu noi straie ale gândului. De aceea cred că fiecare carte a sa este o sărbătoare a minții, deopotrivă a inimii și a sufletului cititorului. Poetul transfigurează cu talent trăirile omenești, sentimente, stări, calități, apucături și defecte, tot ce înalță și coboară omul, le îmbracă în formulări înțelept- poetice, cuvântul conferind astfel chip acestora într-un ritual liric-exorcizant, într-o exprimare elaborată, un fel de spovedanie c a n t a b i l ă , p e n tr u c ă p o e z i a s a propovăduiește subliminal, asemenea preoților și călugărilor, pentru îndreptarea la nivel de individ, prin suferința recunoașterii, și nu cea socială. Nu-și propune să schimbe socialul ci doar pune lumii oglindă în față. Absolut ancorat în realitatea psihologică, psihanalitică a esenței umane și care transcende timpul, poetul Theodor Răpan o redimensionează într-o cavalcadă de cânturi denumite octave, meditative, sugestive, mărturisitoare, adesea cu tentă ironică ori autoironică, chiar sarcastică, asumându-și întregul de trăiri și valențe omenești prin forță cristică, îndurerată, șuvoi de neoprit, în ritm năvalnic. Inspirat de aceste poeme, Georges Mazilu ne oferă o ilustrație pe măsură, pictând, sub forma unei originale alegorii de tip valpurgian, închipuiri ale interiorității omului pe jumătate primitiv, pe jumătate robotizat, cu anomalii genetice, ființe cu priviri inexpresive, parcă respingând realitatea înconjurătoare. Femeia, chip adolescentin și pur, privind undeva spre alte lumi, încearcă să echilibreze balanța. Volumul ”Chipul cuvintelor” este, prin conținutul său, original, substanțial și divers, o epopee a supremelor destăinuiri ce răscolesc conștiințe și induc cititorului stări sufletești contradictorii, precum și o profundă meditație asupra zădărniciei omenești, este o carte în fața căreia critica și comentariul literar depun armele, atât de complexă și elaborată fiind, încât orice analiză ar părea săracă și doar prin citirea ei îi pătrundem tainele, astfel întruchipând poezia la altitudini literare superioare. Felicitări! Eliza Roha
Note, comentarii
– Totdeauna mă simt complexat când mă aflu în fața unor oameni care au călătorit mult; pentru mine ei reprezintă lumea largă.
– „Eu cred că o petală de floare sau un viermișor de pe drum cuprind mai mult decât toate cărțile unei biblioteci” – Herman Hesse.
– Abia când atingi o anumită vârstă înțelegi tâlcul povestirii „Colonelului n-are cine să-i scrie”, de Marques.
– Mulți dintre cei care se află în fața morții au senzația că viața pe care au trăit-o i-a costat prea mult.
– Şi astăzi mai întâlnești în lume un soi de fanatism medieval; – o atmosferă care te sufocă.
– Mirosul de iarbă crudă îți dă senzația că te afli într-o lume profundă, de pe vremea începuturilor.
– Pentru unii, dușmănia este mai dulce decât împăcarea. De aceea renunți mai greu la ea în ciuda intenției de împăcare.
– Unii lasă în urma lor o casă, un copil, vreo faptă bună… Tot ce rămâne în urma noastră va contribui la consolidarea noii societăți. Acest adevăr este atât de simplu și totuși atât de puțin luat în seamă.
– Vai de țările bântuite de protestatari de profesie.
– Sunt demnitari ale căror discursuri pot fi anticipate punct cu punct… Asta le provoacă ascultătorilor un lehamite devastator
– Căderea psihică seamănă cu un gol de aer în care se prăbușesc avioanele.
– Există zile închise ca niște temnițe… O temniță fără uși și ferestre în care nu există nici măcar dorința de a evada!
– Copacii bătrâni par niște moșnegi care spun povești. Când treci pe lângă ei îți vine să surâzi timid și să le dai binețe!
– Trecutul este nava, iar prezentul este barca de salvare… Se parcă în ultima vreme barca de salvare s-a desprins de navă și plutește în derivă.
– Din păcate, ne-am uitat oamenii înțelepți de pe vremuri și orbecăim într-o lume cu toate luminile stinse!
– Singurătatea poate fi și un semn de înțelepciune! Un mod de a proteja lumina din tine.
– Amintiri răzlețe … Un cal somnolând în fața ieslei goale, un câine întins leneș la soare, porumbeii uguind pe sub streșini, gutui împovărați de fructe, bătăi de clopot…
– Să te gândești mereu de unde ai plecat mi se pare o prostie. E ca și când în timp ce mănânci o musaca, te gândești la cartof ca la facerea lumii.
– Limbile străine îți fac mintea ageră ca un uliu sau ca un delfin în largul mării… Cunoașterea de limbi străine te face să te simți stăpân oriunde ai fi!
– Ca bătrân, nu-ți rămâne decât o singură luptă – lupta cu propria neputință. Note, comentarii Lucian Paraschivescu
Pentru cititorii noștri
ÎNTRE 12 -18 APRILIE AMPRENTA DE ONEȘTI A AVUT UN NUMĂR DE 1563 CITITORI! ÎN TOP-UL ARTICOLELOR CU CELE MAI MULTE COMENTARII (CARE POT FI VĂZUTE ÎN JOS, LA SECȚIUNEA ”LASĂ UN RĂSPUNS), A FOST ARTICOLUL ”NEA ILIE” (CU PESTE 10 COMENTARII)
Amprenta de Onesti 