Categorii
Politica Uncategorized

Proiecte importante în dezbaterea consilierilor locali ai Oneștiului

1 c l c.jpg

Consiliului Local Onești se întrunește astăzi într-o ședință ordinară a cărei ordine de zi cuprinde nu mai puțin de 22 de proiecte de hotărâre. Cel mai important dintre acestea este Proiectul privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Onești pentru anul 2019, a bugetului multianual, a bugetului la activitățile autofinanțate, a listelor de investiții pentru acest an și a listelor de investiții multianual.

Va fi dezbătut și aprobat și bugetul de venituri și cheltuieli al SC Domeniul Public și Privat SA Onești. Aprobarea acordării unui sprijin financiar pentru acest an veteranilor de război, văduvelor veteranilor de război ce domiciliază în municipiul Onești cu ocazia Zilei veteranilor de război și darea în administrare a unui spațiu situat în incinta Spitalului Municipal „Sfântul Ierarh Dr. Luca” Onești către Casa Județeană de Pensii sunt alte puncte de pe ordinea de zi a acestei ședințe.

Lor li se alătură proiectul privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici cu privire la execuția lucrărilor necesare obținerii Autorizației de Securitate pentru incendiu la obiectivul Sala Polivalentă „Nadia Comăneci” și modificarea mai multor hotărâri ale Consiliului Local Onești. Astfel sunt avute în vedere completarea Listei de inventar a componentelor și sistemelor de apă și canalizare aparținând domeniului public al municipiului Onești, reglementarea unor aspecte cu privire la contractele de concesiune și închiriere aflate în derulare și cea care privește cuantumul taxei speciale de salubrizare pentru anul 2019.

Consilierii locali oneșteni vor mai decide și asupra aprobării indexării impozitelor și taxelor locale pentru anul 2020 precum și pentru organizarea, finanțarea și desfășurarea unor evenimente cultural – artistice în municipiul Onești. Un alt proiect vizează modificarea indicatorilor tehnico – economici și a proiectului tehnic pentru obiectivul de investiții ”reabilitare pod pe DN 11 peste râul Trotuș” și aprobarea actualizării conform Ordonanței de Urgență 114 / 2018.

Tot pentru actualizare sunt avute în vedere la această ședință a Consiliului Local Onești și proiectele „Reparații capitale, modernizare și eficientizare energetică la Spitalul Municipal „Sfântul Ierarh Dr. Luca” și „Creșterea eficienței energetice a Grădiniței Magnolia”. De asemenea, printr-un proiect de hotărâre vor fi aprobate modelele de formulare cu regim special pentru soluționarea faptelor contravenționale săvârșite prin utilizarea domeniului public și privat al municipiului, respectiv pentru sancționarea faptelor contravenționale săvârșite la regimul circulației rutiere din municipiu. Inițiatoarea acestui proiect de hotărâre este Laura Abageru (viceprimar al municipiului Onești).

Și consilierul local Gheorghe Ene este inițiator al unui proiect, supus dezbaterii în această ședință, prin care se solicită constituirea unei comisii unde să fie analizată activitatea desfășurată de Secția gestionarea câinilor fără stăpân din cadrul SC Domeniul Public și Privat Onești. În finalul ședinței consilierii locali trebuie să soluționeze o plângere prealabilă asupra aprobării Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân din municipiu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s