Categorii
Politica Uncategorized

Lovitură la Consiliul Local Onești: Consilierei locale Mihaela Geaboc Bădic i-a fost retras sprijinul politic al ALDE

mihaela-badic a.jpg

Eșicherul politic oneștean ”a fost zguduit” în aceste zile de un fapt neașteptat: Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) a retras sprijinul politic al consilierei locale Mihaela Geaboc Bădic. Pe pagina sa de la o rețea de socializare, ea a notat:”Filiala ALDE Onești (credeam că este Organizație, totuși), mi-a retras sprijinul politic!!! Cică pentru neimplicare, rezultate slabe la «europarlamentare» și datorită nenumăratelor controverse declanșate de mine în Consiliul Local și în alianța PSD – ALDE!”.

Vestea retragerii sprijinului politic a ajuns la Mihaela Geaboc Bădic într-o modalitate inedită: printr-o adresă de la Filiala ALDE Onești în care se invocă faptul că a fost chemată – prin SMS – la o ședință, la care ea nu a participat! La aflarea acestei vești Mihaela Geaboc Bădic a mai notat pe pagina sa de la rețeaua de socializare:”Unii colegi consilieri locali știu de câte ori am vrut să îmi dau demisia dar din respect pentru cetățeni, am suportat. Și am avut un singur scop, să împiedic pe cât se poate neregularitățile și să prezint abuzurile din primărie. Și am deranjat! Rău de tot!”

Consiliera Mihaela Geaboc Bădic a mai declarat:”În municipiul Onești «am luat-o de la zero» cu ALDE ! M-am dat deoparte doar ca acest partid să aibă viceprimar în municipiul Onești. Am fost corectă până la capăt! Prin acțiunile mele eram conștientă că se va ajunge aici! Nu mai puteam să continui și recunosc că am preferat să fiu de partea comunității și nu am respectat linia partidului când mi s-a spus «să închid ochii» la unele aspecte pe care eu le consideram nelegale.”

Este de menționat faptul că în aceste momente, retrăgându-i-se sprijinul politic al ALDE, Mihaela Geaboc Bădic este încurajată de către oneșteni să continue lupta împotriva abuzurilor și incompetenței ”ALDE nu era în Consiliul Local Onești fără participarea la alegerile locale din 2016 a Mihaelei Geaboc Bădic”, spun locuitorii municipiului, care apreciază și capacitatea sa de a conduce comuna Helegiu, unde, ca primar între anii 2004 – 2016, a făcut multe lucruri demne de laudă.

on  n.jpg
Publicitate

3 răspunsuri la “Lovitură la Consiliul Local Onești: Consilierei locale Mihaela Geaboc Bădic i-a fost retras sprijinul politic al ALDE”

Ella Ella : Cel mai bine ar fi sa votăm ” omul si nu partidul. O persoană ca Mihaela intimidează corupția.Rezultatele ei se vad, sunt apreciate.Este o persoană care stie ce ar trebui facut intr-o comunitate.Sper sa fii curajoasă si sa lupți sa ajungi unde trebuie…Mult succes…sunt sigură că vei gasi cararea.

Apreciază

Masala Nelu: Doamna este unul dintre adevărații politicieni de pe valea Trotușului ! Are discurs, are prestanță și are cu ce se lăuda după mandatele de la conducerea primăriei Helegiu ! Când d-ra primar Bădic își ducea la bun sfțrșit primele realizări , oneștenii se mulțumeau că au curățenie în oraș și votau PSD în neștire. Iar celălalte comune din zonă se scăldau în noroaie…ca și acum …multe dintre ele !
Cât despre viața privată, asta e treaba fiecăruia dintre noi … toți am avut mai multe simpatii ori chiar relații în viață , iar virginitatea nu mai este apanajul … omului nou ! Dar o fi fost vreodată ?
Un singur regret am în privința celui mai experimentat consilier de pe valea Trotușului …acela că și-a sacrificat cariera politică pentru o tentativă de partid (ALDE) condus de cea mai adevărată Cicciolina a politicii autohtone, Tăriceanu ! Păcat că odată PNL-ul băcăuan a pierdut unul dintre puținii politicieni adevărați …dar poate revine la culoarea galbenă ! Succes , d-na Geaboc !

Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s