Ceea ce a gândit primarul Oneștiului, Nicolae Gnatiuc că poate face ”peste noapte”… nu s-a adeverit, consilierii locali ai municipiului arătând, prin votul dat unui proiect de hotărâre, că nu sunt de acord cu luarea unor decizii pripite! Astfel, cu convingerea că ”se produc prejudicii pentru că sumele de încasat sunt mai mici decât cele pe care le are Primăria Onești de plătit la taxa specială de salubrizare”, primarul municipiului a marjat pentru creșterea mai mare a acestor sume! Nicolae Gnatiuc a menționat:”Nu este normal să impunem un lucru dar dacă sunt oneșteni care nu își asumă plata unui număr de persoane în familie a acestei taxe atunci impunem noi! Din start Primăria Onești pierde dar dacă suntem pasivi și nu luăm măsuri să corijăm o situație, lucrurile se vor agrava!” Pentru a lămuri această situație juristul Robert Ionuț Chiriac a declarat:”La impunerea pentru această taxă am mers pe ideea că sunt multe apartamente nelocuite și în multe cazuri moștenirea nu este dezbătută. S-a constatat că avem de plătit o cantitate de gunoi, avem și o bază de impozitare și sunt locuitori ai municipiului care stau în pasivitate și nu declară toate persoanele care trebuie ca să plătească taxa de salubrizare! Această situație se întâlnește și la persoanele juridice… Astfel, pentru apartamentele nelocuite impunem patru persoane, lucru ce a fost realizat de alte autorități locale (la Sibiu)”. Prezent la dezbaterea acestui proiect de hotărâre Gheorghe Racu, președintele Federației Asociațiilor de Proprietari din Onești a solicitat ”să se dea un termen – limită de 60 de zile pentru că mulți proprietari de apartamente nu vor plăti această taxă, considerând-o ca o sancțiune pentru ei” Deși Elena Pașcu Apăvăloaie (consilier local al PNL), a cerut încă de la deschiderea ședinței ca acest proiect să fie retras de pe ordinea de zi deoarece solicită multe discuții intense și trebuie ca toate modificările să fie menționate pe Transparență decizională, primarul Oneștiului Nicolae Gnatiuc a menționat că ”proiectul face referire la persoanele ce nu declară și în lipsa acestuia se produc prejudicii!” Din aceste confruntări elocvent este votul consilierilor locali: 11 au votat pentru și 9 împotrivă iar ”proiectul a picat”, nefiind întrunită majoritate de voturi!
Într-o atare situație primarul municipiului Onești, Nicolae Gnatiuc(]n foto), a convocat o ședință extraordinară a Consiliului Local (ce a avut loc în ziua de 18 iunie), la care a fost repus pe ordinea de zi proiectul de hotărâre referitor la taxa specială de salubrizare! ”Luptele au reînceput” încă din momentul în care Elena Pașcu Apăvăloaie (consilier local PNL) a menționat că ”este un lucru injust ca oneștenii ce lucrează în străinătate, ce vin acasă vara pentru 2 – 3 săptămâni să plătească valoarea acestei taxe pentru un an întreg!” Ea a făcut referire și la oneștenii care lucrează în diferite orașe ale țării, ce trebuie ca să plătească această taxă.
Pe un ton mai dur, primarul Oneștiului Nicolae Gnatiuc a menționat că ”acest proiect nu face referire la cei care se declară beneficiari ai serviciului de salubrizare ! Există familii (unde se poate demonstra consum de apă, de energie, etc), care nu declară nimic pentru salubrizare și în acest fel își bat joc de ceilalți! De aceea, impunem patru persoane, acest fapt determinându-i pe cei care nu declară să vină la Primăria municipiului și să menționeze câte persoane au familiile lor de declarat! După ce am pus pe ordinea de zi pentru a doua oară acest proiect de hotărâre voi face un raport către Curtea de Conturi, cu modul cum a votat fiecare consilier local!”
În fața unei surprinderi totale a consilierilor locali ai Oneștiului, Nicolae Gnatiuc a menționat în finalul declarației că ”așteaptă o altă propunere la acest proiect de hotărâre!” După o pauză de consultări cu juriștii și economiștii primăriei oneștene, a reprezentanților din Consiliul Local a partidelor politice, s-a găsit și soluția: Obligația de a declara numărul de persoane ce trebuie să achite taxa specială de salubrizare revine proprietarului imobilului iar la fiecare scară de bloc din municipiu precum și la casele locuite se vor pune afișe, pe înțelesul tuturor cu acest proiect de hotărâre. Fiind menționat în această formă, toți consilierii locali au fost de acord cu proiectul ce a stârnit multe dispute și o puternică confruntare de idei și argumente. Ion Moraru
5 răspunsuri la “Dispute, idei și (contra) argumente pentru un proiect de hotărâre la Consiliul Local Onești”
Doi Moscu: e bun si asa….macar au ajuns la o intelegere….o alta varianta ar fi fost sa se puna o taxa pe numarul de metri patrati ai locuintei….ar trebui sa exista o intercalare computerizata intre impozitul pe imobil, consum de apa si taxa de salubrizare
ApreciazăApreciază
Georgiana Buzaru: in sectorul 1 al capitalei nu se plateste gunoiul. deci in loc sa impovarati populatia cu cresteri de taxe, mai bine verificati firmele private care nu dau bonuri fiscale. este aberant, la cate firmulite sunt in oraselul asta si totusi nu sunt bani la bugetul local. daca toate firmele ar fi corecte, primaria ar putea acoperi banii de salubrizare…. Locuitori ai Onestiului, daca vreti taxe locale mai mici, sau chiar eliminarea unora, cereti bon fiscal pentru fiecare serviciu primit. Astfel o parte din bani ajunge la bugetul primariei. Astfel, administrand eficient banii, se pot chiar reduce din taxele locale.
ApreciazăApreciază
Paharnicu Dorina: Nici la asociatiile de locatari nu se mai fac chitantiere cu stampila asociatiei se iau banii pe calculator si iti da o chitanta nestampilata la mina.
ApreciazăApreciază
Gelu Belcescu: Daca totusi va da ti cu parerea ,spune ti ca platim cea mai scumpa apa potabila si gunoi menajer din tara..(dc sunte ti deacord cu toate bazaconiile )
ApreciazăApreciază
Istrate Gheorghe: Dacă nu depui declarație pe proprie răspundere, semnata/ștampilată de asociația de proprietari= SANCȚIUNE- PLĂTESTI 4persoane!!Din păcate… suntem în anul 2019 spre 20 20… și nu suntem capabili să introducem un sistem simplificat de taxe!! Cele trei pagini afișate de…🤔😥 sunt redactate pe înțelesul unui jurist!! Explică-i lui moș Iorgu cum stă treba cu gunoiul!!! Păcat… n-au/n-am înțeles nimic din mecanismul democrației!!🤔
ApreciazăApreciază