PAUL SPIRESCU (ADJUD)
Psalmul nevederii
Iar ne sângeră tăcerea
răni abia însingurate
de la ochi până la vrerea
orbului abia se poate
să întindem drum de ape
ori de vânt ori de zăpadă
din departe spre aproape
floarea florilor să cadă
orbul – orb să se răstoarne
de la cer până la tine
iar ne sângeră și iar ne
plânge Golul pe retine…
Trecerea prin prismă
Răsfrângere dureroasă a întregului în părți
ecou prelungit cu brațele până departe
odihnă în arderea veșnicei curgeri de sine
și mereu aceeași resemnată întoarcere-n moarte
repaos fierbinte: cenușa ne smulge din noi
spre un râu înclinat oglindă în apele lunii
să fugim să fugim ne șoptește un glas în ureche
cu aceleași interjecții pe care le urlă nebunii
îndură-te mamă de fiii tăi vitregi pribegi
iată, ne-am pierdut toate cuvintele la cărți și la zaruri
cineva parcă adună secundele timpului
să ni le facă daruri, daruri, daruri…
Doină
Frunză și iar frunză
doamna mea ursuză
cin’ să te mai vadă
să te mai auză
cine să-ți mai fie
ție călăuză
cine te mai iartă
și te mai acuză
frunză și iar frunză
doamna mea lehuză
verde și iar verde
doamna mea cuminte
se usucă iată
florile-n cuvinte
cad letopisețe
peste noi preasfinte
verde și iar verde
doamna mea fierbinte
frunză și iar frunză
doamna mea uscată
se dărâmă lumea
care-am fost odată
sângele mi-e putred
carnea-mi este beată
mă usuc cu totul
și mă tulbur iată
verde și iar verde
doamna mea uitată…
Omul de lângă tine
Majestății Sale, Cadrului didactic
Îl vezi cum trece obosit pe stradă
stingher și singur poate chiar cu teamă
prin ploi prin viscol prin zăpadă
și neluat de nimenea în seamă
are și el grijile lui anume
paltonu-i vechi și banii nu-i ajung
i-e dor de frații răspândiți prin lume
unul la Deva altu-n Câmpulung
dar nu se plânge nu știe să plângă
e drept că uneori mai obosește
că-l mai înțeapă uneori în partea stângă
dar asta domnilor nu ne privește
problema e să-și țină ora bine
să nu se interneze-n vreun spital
că sâmbătă profesore se ține
concursul la Căminul Cultural
în rest între vreun aprozar și școală
între biblioteci și cozi la pâine
din carte-n carte și din boală-n boală
nici nu observi cum azi se schimbă-n mâine
și uite-așa-ntr-un secol plin de vicii
vine o vreme care sigur vine
când te-or uita și anii și amicii
și numai crucea ta Profesore
va aminti de tine…
Lacustră
lui George Bacovia
Plouă la poet în casă
domnilor judecători
plouă cu o ploaie deasă
de psaltiri și de mascări
plouă alb și plouă negru
plouă gri și mov și pal
plouă ca-ntr-un vals alegru
pe spinarea unui cal
plouă la poet în sânge
ca-ntr-o casă-a nimănui
și poetul parcă plânge
răstignit în versul lui
și el parc-ar vrea să-și doarmă
visul lui trudit de ploi
într-un rece pat de armă
cum e datina la noi
nu zâmbiți nu faceți larmă
plouă domnilor călăi…
”Deși mustește de talent, Paul Spirescu scrie cu zgârcenie și fiecare poem țâșneste ca șampania dintr-o sticlă bine agitată” (Valentin Muscă – Ziarul de Vrancea)
Amprenta de Onesti 