Categorii
Evenimente Uncategorized

„ INTERACTIVE ” – O EXPERIENȚĂ DE ÎNVĂȚARE INTERACTIVĂ

c davila 1.jpg

„ INTERACTIVE” a devenit o poveste spusă cu patos, în diverse și multe cuvinte de 20 dintre elevii din anul III, ai Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” Onești care au avut oportunitatea de a participa într-un proiect ERASMUS + cu titlul „Practica Europeană în dezvoltarea competențelor profesionale în domeniul nursingului pentru acces pe piața muncii” (cod proiect: 2018-1-RO01-KA102-047501), în Italia. Proiectul s-a derulat pe parcursul a două săptămâni, în perioada 6 – 17  mai cu partenerul nostru Societa’ Cooperativa Sociale „INTERACTIVE”, la una din structurile sale psihiatrice, numită Clubhouse.

Clubhouse gazduiește 33 de pacienți psihiatrici severi, cronici, internați pe perioade lungi de timp (ani sau zeci de ani), majoritatea suferinzi de varii forme de schizofrenie. E greu să înțelegi ce înseamnă o astfel de suferință, să o crezi și să înveți să-i faci loc. Nu există la această oră tratament care să vindece schizofrenia. Există doar medicație care ameliorează simptome. Odată ce ai ajuns însă, să vezi omul, să îl cunoști pe el și povestea lui de viață, înțelegi că diagnosticul e doar un cuvânt și nu ceva ce îl reprezintă. Stagiul de 2 săptămâni a fost unul plin, cu ore de clinică, de cursuri cu medici psihiatri, asistenți, psihologi toate menite să îți aducă ceva nou, să te învețe ceva.

Iată ce impresii au avut câțiva dintre participanții la proiect vis-a-vis de interacțiunea cu pacienții, cu echipa medicală și de lecțiile învățate de la ei:

Lecția de viață

„Am ajuns la concluzia, după această experiență – lecție că trebuie să îmi revizuiesc comportamentul și atitudinea cu propria-mi persoană și cu ceilalți. Știam deja, cât de vulnerabili suntem prin natura noastră umană, dar nu-mi imaginam, cât de imperceptibilă este granița dintre normalitate și patologie … Suntem ca niște vrăbii dezorienate, obosite, pe un gard – graniță și doar hazardul ne împinge să zburăm spre țările calde sau spre furtună. Sper ca această experiență sa mă determine să-mi consolidez cuibul, iar când voi fi nevoită să stau pe gard să găsesc puterea să miros încotro sunt țările calde….și să am noroc ”.

„ Experiența trăită aici este una profundă. Plecăm de aici plini de emoții și de întrebări. Am pășit prima dată cu scepticism, cu teamă. N-am știut despre ce este vorba, n-am știut cum se comportă oamenii cu o așa boală. Ajungi ușor să plângi și să te întrebi de ce? De ce unii normali ca noi au ajuns aici? Cum într-o singură clipă poți să treci de la normalitate la agonie? Unde se termină rațiunea, ce începe? Două săptămâni poate că nu sunt suficiente sau poate sunt prea mult. Pentru mine experiența a fost bună, doar pentru faptul că m-a învățat să fiu mulțumită față de tot ceea ce am, însă nu cred că aș putea lucra într-un astfel de mediu. Probabil aș trece ușor pragul dincolo, pentru că inevitabil intervine mila, pe care habar nu am cum să o controlez. Golul în stomac va rămâne multă vreme, probabil; la fel și cele mai multe din întrebări. Peste toate, mulțumesc pentru fiecare zi trăită printre acești oameni. Este o lecție de și pe viață ”.

„ În primul rând, vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru că sunt sănătoasă și pentru viața pe care mi-a dat-o, cu bune și cu rele. Șansa oferită de Școala Carol Davila prin programul Erasmus +, în a cunoaște ce înseamnă cu adevărat boala psihică cronică a fost o experiență de nedescris. În Clinica Clubhouse, am descoperit oameni cu personalități și povești de viață diferite, unele mai dramatice ca altele. Bolile psihice au apărut la acești oameni indiferent de sex, vârstă, naționalitate, religie, nivel de educație sau nivel de trai. Mulți dintre ei sunt foarte inteligenți și talentați în ale artelor. Tulburările mintale nu sunt rezultatul unei slăbiciuni sau al vreunui defect de personalitate, ci mai degrabă lipsa dragostei și susținerii familiale. Personalul din această clinică încearcă să le facă viața cât mai ușoară, oferindu-le sprijin și afecțiune. Gândește-te că  <<defectele psihice zac numai în suflet>>. Îți dai seama ce infern trebuie să fie într-un suflet șchiop sau chior sau amândouă la un loc. Această experiență m-a ajutat să apreciez și să văd viața cu alți ochi”.

c davila 5.jpg

 

Lecția lucrului în echipă

„Mintea celor suferinzi pare un puzzle ale cărui piese sunt amestecate și pentru a le pune  într-o oarecare ordine și a încerca să înțelegi e nevoie de timp și de muncă în echipă. Așa cum ne explica dr. Cogo, schizofrenia este un cuvânt de etimologie greacă ce inseamnă a scinda suflet sau minte. Mergând pe acest principiu e normal ca abordarea unui pacient să se facă în echipă pentru că fiecare membru al echipei – infiemier, operator, asistent medical, psiholog, educator, psihiatru – are o altfel de interacțiune cu pacientul și culege un alt tip de informații. În momentul în care echipa completă se adună și discută despre fiecare pacient, la fiecare predare de tură, deja imaginea este una mai puțin scindată. O imagine mai rotundă care e menită să ajute pacientul”.

„M-a lăsat fără cuvinte echipa medicală (doctori, psihologi, educatori, asistenți medicali, operatori, îngrijitori). Toți sunt în permanență atenți la detalii în ceea ce privește pacienții și asta, deoarece știu că părerea lor contează acolo unde trebuie. Comunicarea între membrii echipei este la cote maxime. Exprimarea opiniilor, observațiilor, punerea de comun acord în ceea ce privește anumite schimbări sau îmbunătățiri pentru pacienți este dreptul fiecăruia dintre membrii echipei ”.

„15 minute, atât a durat ca să înțeleg ce înseamnă cu adevărat lucrul în echipă. Doar atât durează ședința la încheierea de tură și predarea către tura următoare. 15 minute în care toți comunică, de la infirmier la medic, cu un singur obiectiv – pacientul. De exemplu, discutau aspecte, precum greutatea unor pacienți și ce măsuri ar trebui să ia echipa în sensul acesta. Și, cum să gestioneze un astfel de aspect, ținând cont de impactul pe care îl are asupra tuturora. O lecție cât șapte colocvii la un loc ”.

Au beneficiat de mobilitate și sunt autorii anonimi ai observațiilor de mai sus, elevii: Irina – Petruța Adam, Adriana Alupei, Ancuța – Elena Barna, Bichescu Diana, Raluca – Elena Buruiană, Mirela Chiban, Nicoleta – Elena Dobrovăț, Andreea Emanoil, Gabriela Ghiuș, Cristian – Iulian Iacob, Simona Ivan, Alexandra Manea, Maria – Alina Paraschiv, Elena Pascaru, Andreea – Alexandra Pînzari, Marius – Andrei Rîpeanu, Bogdan Rotaru, Larisa – Gabriela Santu, Maria – Iuliana Sârbu,  Antoaneta – Ionela Unguru.

  Mulțumim echipei partenere care lucrează în „Clubhouse-Centrul de reabilitare psihiatrică”, prima structură (din cele 15), a Societății Cooperatiste Sociale „INTERACTIVE”!

  Mulțumim:  dr. Paolo Leggero, dr. Enrico Cogo, dr. Caterina Grisoglio, dr. Cristiano Di Tizio, psih. Matteo Tedde, Monica Conti (directorul structurii), Carla Anselmo, asistent – șef Ionela Jepu (elevă a Școlii Carol Davila), dar  și tuturor celorlalți membri ai echipei!                    Articol  realizat de Școala Postliceală Sanitară Carol Davila Onești,  Oana – Theodora Barna

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s