Între ”știrile care contează pe valea Trotușului” menționăm că acum, în miez de vară consilierii locali ai municipiului Onești au fost convocați în ziua de 31 iulie, la ședința ordinară a Consiliului Local. Deși acest eveniment a fost unul așteptat în municipiul de pe Trotuș întrucât de peste o lună, prin demisia Laurei Abageru din funcția de viceprimar, Primăria Onești nu are viceprimar, pe ordinea de zi a ședinței nu s-a aflat nici un proiect de hotărâre pentru a fi ales un alt consilier local în această funcție.
Ședința a adus și un lucru nou: fiind pe lista de candidați al Partidului Alianța Democraților și Liberalilor (ALDE) de la alegerile locale din 2016, Ionuț Hozoi ”a debutat” în Consiliul Local Onești! El a fost validat consilier local după ce Laura Abageru (de la același partid, care a îndeplinit funcția de viceprimar al municipiului Onești din iulie 2016), și-a dat demisia din funcție în urmă cu câteva săptămâni – la capătul unui proces care a dat sentința definitivă de ”interzicere a exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică pe o durată de doi ani”.
Pe ordinea de zi a ședinței din 31 iulie au fost peste 10 proiecte de hotărâre. Cum ”este foarte mișcătoare” viața politică la Onești, în centrul atenției consilierilor locali s-a aflat … soluționarea unor plângeri prealabile! Aceste plângeri au fost formulate împotriva Hotărârii Consiliului Local din 13 mai 2019, referitoare la aprobarea organigramei și statului de funcții, pentru aparatul permanent al Consiliului Local, aparatul de specialitate al primarului și instituțiilor / serviciilor publice din subordine. La acest proiect pentru soluționarea unor plângeri a fost vizată și modificarea organigramei și a statului de funcții pentru Direcția Generală de Asistență Socială Onești. Din startul dezbaterii acestui proiect de hotărâre primarul municipiului Onești, Nicolae Gnatiuc a solicitat ”respingerea, ca nefondată a plângerii”. Elena Pașcu Apăvăloaie (consilier local al PNL) și-a exprimat speranța ca ”ședința extraordinară a Consiliului Local Onești din 13 mai 2019 să fie ultima la care nu au fost respectate dispozițiile legii. La proiectul luat în dezbatere nu am avut întocmit raport de specialitate. Nu putem să ne dezicem de această plângere, care dorim să aducă legalitate!” Menționăm că în acea zi – 13, cu mult ghinion? – consilierii locali oneșteni au avut de dezbătut un proiect de hotărâre ce le-a fost anunțat doatr cu câteva ore înainte de desfășurarea ședinței! ”Noi ne menținem poziția! Nu ne-a interesat și nu ne interesează persoanele pentru care s-au luat aceste măsuri dar procedural, proiectul nu putea fi luat în dezbatere într-o ședință extraordinară deoarece nu a existat caracter de urgență! Proiectul de hotărâre în cauză nu a trecut prin dezbaterea comisiilor de specialitate. Lipsa caracterului de urgență a ședinței ne-a făcut să depunem această plângere! Am mai avut asemenea probleme, puse pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare”, a declarat consilierul local Gheorghe Ene. Și consilierul local Alexandru Cristea (PSRO) a adus un argument pentru a-și susține votul – ”ședința în care s-a votat aprobarea organigramei și statului de funcții nu a fost filmată!”
Pe lângă aprobarea rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli pentru acest an al municipiului, pe ordinea de zi s-a aflat și proiectul de hotărâre privind aprobarea devizului general actualizat și a indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru obiectivul de investiții „Reabilitare pod pe DN 11 KM 129+831 peste râul Trotuș la Onești.”. De asemenea, a fost actualizat (conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 114 / 2018) Proiectul ”Reabilitarea Școlii Gimnaziale <<Ghiță Mocanu>> din Onești”.
Consilierii oneșteni au mai dezbătut aprobarea transmiterii drepturilor de concesiune asupra unor terenuri, preluarea trotuarelor aferente străzilor din municipiul Onești din administrarea SC Domeniul Public și Privat SA în administrarea Consiliului Local Onești, în vederea efectuării unor lucrări de întreținere. Ordinea de zi a acestei ședințe a fost completată de aprobarea listelor de prioritate pentru anul 2019, în vederea repartizării, prin închiriere, a locuințelor ANL din localitate, aprobarea „Planului de analiză și acoperire a riscurilor”, pe anul 2019 a municipiului Onești și modificarea a două hotărâri ale Consiliului Local. Este vorba de hotărârile privind aprobarea Regulamentului-cadru privind autorizarea şi funcţionarea unităţilor comerciale în municipiu și pentru aprobarea cuantumului taxei speciale de salubrizare pentru acest an. Menționăm că toate proiectele de hotărâre supuse dezbaterii în această ședință au avut ca inițiator pe ing. Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului Onești. Amprenta de Onești