În Monografia municipiului Onești [1] se menționează că: În 1925 s-a ridicat un monument al eroilor din Onești. Monumentul este simplu, fără inscripții, pe toate laturile se găsesc ornamente florale (?). Este executat din piatră și are o înălțime de 3m. Era amplasat pe partea stângă a șoselei Onești-Bacău, (primul amplasament – nota noastră) la intrarea în oraș. Locul este numit de localnici “La Monument“.
Pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, fotografia monumentului are următoarea explicație: Obeliscul eroilor români – municipiul Onești. Este situat la intrarea în municipiul Onești, dinspre Bacău. A fost ridicat în 1930 din inițiativa cetățenilor, după planurile arhitectului Pozzara.
Faptele eroice care au dus la ridicarea acestui obelisc la Onești le aflăm din “Monografia Municipiului Onești,” sau din cartea, scrisă de autor colectiv, apărută în 2018: “O istorie a Oneștiului. Restituiri (1458-1921)” [2]. Paginile acestor cărți ne arată că în anii 1916-1917 ai Primul Război Mondial apărarea Oneștiului, un important punct strategic și nodul tuturor căilor de comunicație și aprovizionare ale armatelor română și rusă din Valea Trotușului, a fost un obiectiv major, atins cu mari sacrificii umane și materiale. Cucerirea Oneștiului ar fi însemnat în fapt cucerirea Moldovei și a tuturor resurselor de petrol, cărbune și sare din zonă. În tot timpul războiului, localitatea Onești a constituit punctul de debarcare, triere și repartizare a trupelor pentru fronturile de luptă din zonele Oituz, Cașin și Tg Ocna. Aici a funcționat cartierul general al Corpului 4 Armată, aici a existat un aerodrom militar românesc. Din Onești, generalul A. Averescu, a condus acțiunile militare ale Armatei 2 române. În plin război, la îndemnul M.S. Regina Maria, s-a înființat la Onești primul spital ,,Regina Maria“ în fosta curte boierească a lui Alecu Aslan. Tot în acest conac boieresc a funcționat și unul din sediile misiunii militare franceze, vizitat de generalul Henri Berthelot.
În urma cercetărilor personale, făcute în 2011, asupra obeliscului sculptat în piatră, am identificat cu exactitate că anul inaugurării sau al finalizării execuției monumentului este 1927, arhitectul monumentului este POZZANA, iar sculptorul acestuia este amintit prin inițialele CP sau CR. Toate aceste informații sunt dăltuite la baza monumentului, inițial, probabil, pe toate cele 4 laturi ale acestuia, actualmente acestea se mai pot citi, integral sau parțial, doar pe 3 din fețele monumentului. (vezi fotografiile de mai jos).
Bătrânii spun că acest monument obelisc a fost vandalizat și lipsit în timp de unele ornamente: un vultur de bronz situat în vârful său și o inscripție, însă documente clare în acest sens nu s-au găsit deocamdată.
Trei monumente surori
Ceea ce se știe și mai puțin este faptul că în România, în București și la Breaza, în județul Prahova, mai există încă două monumente identice cu cel de la Onești, cel de la Breaza fiind cel mai bine păstrat și prețuit. Poate vor fi existat și altele prin orașele și comunele României Mari, dar ele au dispărut între timp.
Despre monumentul dedicat eroilor din Primul Război Mondial din Breaza, denumit Monumentul „Vulturul”, situat în Breaza de Jos, aflăm că: „Se înalţă într-un loc viran din centrul localităţii Breaza. Are o înfăţişare impunătoare şi ca dimensiuni şi ca realizare artistică. A fost construit din iniţiativă cetăţenească după câţiva ani de la încheierea războiului pentru reîntregirea neamului. Pe un soclu din beton, de formă dreptunghiulară, se ridică o coloană înaltă de peste 4 m, frumos decorată cu elemente plastice simbolice şi expresive. În partea de sus a coloanei, pe un mic postament, se află aşezat un vultur masiv, din bronz, care are aripile larg deschise. Monumentul este înconjurat cu un număr de peste 10 stâlpişori din beton, legaţi între ei cu un lanţ metalic. Câţiva pomi tineri sunt plantaţi în dreapta şi în stânga memorialului. Cu prilejul sărbătorilor noastre naţionale şi tradiţionale (1 decembrie, 9 Mai şi de Ziua Eroilor) monumentul este îmbrăcat cu coroane şi cu jerbe de flori.” [3]
Acest monument restaurat după planurile originale are încă vulturul de bronz în vârful său precum și Stema României Mari – varianta restrânsă, la baza crucilor de pe toate cele 4 fețe ale sale. (vezi fotografiile de mai jos)
Un al doilea monument asemănător cu cel de la Onești este Monumentul Eroilor din fosta comună Băneasa căzuţi în Primul Război Mondial, acesta fiind grav deteriorat și abandonat pe un teren viran la intersecţia DN1 cu Str. C.D. Gherea, Bucureşti-Băneasa (conform site-ului Oficiului Național pentru Cultul Eroilor). Monumentul a fost demontat de pe soclul său și nu mai are nici partea superioară piramidală, nici steme, nici vultur de bronz, practic încetând să mai fie un monument comemorativ.
Pe baza acestor fotografii, comparând monumentul din Breaza cu cel de la Onești putem constata că acesta din urmă este mult mai deteriorat decât se bănuia inițial, lipsindu-i atât vulturul de bronz din vârf, cât și acele „inscripții”, identificate de noi ca fiind cele 4 Steme ale României Mari, cu coroană regală, de la baza crucilor ornamentale existente pe toate cele 4 fețe ale obeliscului (urmele în relief ale acestor coroane regale sunt încă vizibile pe monument). Având monumentul din Breaza ca model se impune urgent o aducere la starea inițială și a obeliscului de la Onești, dovedind astfel că avem grijă de moștenirea străbunicilor noștri.
Societatea Cultul Eroilor și generalul Ion Manolescu
Nobila misiune a îngrijirii mormintelor de război și a ridicării de monumente comemorative pentru cinstirea eroilor neamului românesc a revenit Societăţii „Mormintele Eroilor Căzuți în Război”, care a funcţionat în perioada 1919-1948, sub mai multe denumiri şi organizări (Societatea „Cultul Eroilor”, Aşezământul Naţional „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor şi Aşezământul „Cultul Eroilor”).
Timp de 19 ani, funcţiile de director (1920-1922) şi de director general (1923-1939) al Societăţii au fost îndeplinite, cu profesionalism şi abnegaţie, de către generalul Ion Manolescu, personalitate marcantă a Armatei române, a cărei carieră militară s-a evidenţiat printr-o prodigioasă activitate, ca ofiţer de stat major, profesor de psihologie şi pedagogie militară, editorialist şi istoric militar.
Destinul generalului Ion Manolescu a interferat cu Societatea „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război”, la funcţionarea şi la realizările căreia şi-a adus o importantă contribuţie. În mandatul de director al generalului Ion Manolescu, Societatea a asigurat îngrijirea mormintelor eroilor și ridicarea de noi monumente, ca un gest de recunoştinţă al statului român faţă de cetăţenii săi morţi la datorie, dar şi ca o operă de educaţie şi cultură pentru generaţiile contemporane evenimentelor şi pentru cele viitoare. Sub conducerea sa, cultul eroilor a devenit o datorie morală a statului român.[4]
Întrucât pe site-ul primăriei orașului Breaza scrie că: „După anul 1935, generalul Ion Manolescu contribuie împreună cu „Societatea Cultul Eroilor”, la ridicarea monumentelor eroilor de pe Dealul Gurga și din cartierele localității (Breaza de Jos, Breaza Centru, Breaza de Sus)”, iar pe obeliscul de la Onești este trecut anul 1927, pot afirma cu certitudine ca toate aceste 3 monumente au fost ridicate în anii în care generalul Ion Manolescu a fost la conducerea acestei importante societăți naționale.
Generalul Ion Manolescu și Casele Naționale
Chiar dacă se spune că aceste monumente au fost construite din iniţiativă cetăţenească, adică din banii și truda localnicilor, și sub oblăduirea Societății Cultul Eroilor, nu pot să nu remarc și o altă punte de legătură între Onești, Breaza și Bucurestiul care a înglobat între timp comuna Băneasa. Această legatură născută încă din timpul Primului Război Mondial a fost instituția numită Casele Naționale și președintele său fondator, același neobosit general Ion Manolescu (1871-1958).
Astfel, fără a intra în detalii, în plin război, la 25 decembrie 1917, ofițeri și soldați ai armatei române au ridicat și inaugurat, la Oneşti, prima Casă Naţională din Regatul României, ca parte a unui fenomen cultural-social, adresat mediului rural, care se va răspândi mai apoi în întreaga ţară. Casa Naţională de la Oneşti (un precursor al Caselor de Cultură) era “un templu pentru primenirea vieţii rurale, menit să lucreze la formarea oamenilor de nădejde”, având o sală de sfaturi şi teatru (ulterior cinematograf), o sală de bibliotecă şi citit, baie, un pavilion de horă, popice, aparate de gimnastică şi diferite jocuri pentru adulţi şi copii, etc. Ulterior au fost înființate Casele Naţionale de la Caşin şi Borzeşti.
În Breaza, locul nașterii generalului Ion Manolescu, a funcționat, începând cu anul 1919, Casa Națională „România Mare”, care s-a dovedit a fi cel mai reușit model de Casă Națională, cuprinzând: o școală, dispensar pentru copii, tabără de vară, băi, ateliere diverse, expoziție-bazar, restaurant, cofetărie, cooperativă cu magazin general, etc.
Tot din 1919, în București, pe B-dul Academiei, și-a avut sediul principal Centrala Caselor Naționale care a îndrumat activitatea culturală și nu numai a Caselor Naționale din întreaga țară, prin numeroase șezători, cursuri pentru adulți, cuvântări și conferințe, serbări naționale și ocazionale, comemorări, concerte, spectacole de teatru și cinematograf, reprezentații artistice, serate, festivaluri, concursuri, excursii și vizite, expoziții, etc. Conducătorii acestei instituţii de cultură şi educaţie naţională au fost preşedintele fondator colonelul (viitor general) Ion Manolescu şi preşedintele cultural (un adevărat apostol al ţăranilor) marele matematician Gheorghe Ţiţeica (1873-1939).
Prin aceste Case Naționale ţăranii și orășenii care au luptat în Primul Război Mondial, alături de familiile și copii lor, s-au bucurat până la instaurarea comunismului de binefacerile unor adevărate centre de cultură, educaţie şi spirit românesc.
În concluzie, trebuie să înțelegem că un om deosebit – generalul Ion Manolescu, într-o Românie Mare, prin două instituții de mare importanță națională: „Societatea Cultul Eroilor” și “Casele Naționale” a reușit să înfrățească peste timp 3 orașe: Onești, Breaza și Bucuresti, prin 3 monumente surori, care merită toate să fie restaurate și prețuite pe măsura valorii inestimabile a jertfei eroilor noștri care își doresc să fie comemorați prin ele. Să nu-i dezamăgim! Mini-cercetare de ing. Gh. Bogza, Onești
Surse internet și bibliografie:
[1] Rozalia și Teodor Verde, Monografia Municipiului Onești, în date și evenimente, Onești, 2013 – http://serv.onesti.ro/OneDocs/Istoric/Monografia-Municipiului-Onesti.pdf
[2] Bogdan F. Romandaș, Vasile Jenică Apostol și Vilică Munteanu, O istorie a Oneștiului. Restituiri (1458 – 1921), Editura ”Magic Print”, Onești, 2018
[3] General de brig. ( r) dr. Tucă Florian, General de brig. dr. Zisu Cătălin, Monumente şi însemne memoriale din judeţul Prahova, Ed. Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2006
[4] Pasi prin istorie, Generalul Ion Manolescu şi Societatea „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război”, în slujba eroilor Patriei, articol Oficiul Național pentru Cultul Eroilor – cont facebook: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1582666948503023&id=322282494541481
Primăria Breaza – site: http://www.primariabreaza.ro/istoric/
Centrul Cultural Ion Manolescu, din Breaza – fotografii cont facebook: https://www.facebook.com/Centrul-Cultural-Ion-Manolescu-343481975685726/
Oficiul Național pentru Cultul Eroilor – site: https://once.mapn.ro/
www.onestionline.ro – fotografii
Amprenta de Onesti 