Categorii
Sport Uncategorized

Liga a IV a la fotbal – Seria Valea Trotușului, În așteptarea derby-urilor

curita a.jpg

Ultimele două etape ale  Campionatului Ligii a IV, Seria Valea Trotușului,  aduc și meciurile – derby pentru ocupanta primului loc Viitorul Curița. Aceasta va întâlni duminică 27 octombrie, de la ora 11.00  în deplasare la Oituz echipa Voința (aflată pe locul 2) iar sâmbătă  2 noiembrie,  pe  CSM Moinești (ocupanta locului 3). Referitor la  meciul de la Oituz Costică Ene, coordonatorul lotului de jucători de la Viitorul Curița ne-a declarat:”Mergem încrezători în forțele proprii, ca să câștigăm. Între  Viitorul Curița și Voința Oituz este o rivalitate care nu cred că își are rostul… Pregătim meciul de la Oituz având antrenamente  și sâmbătă 26 octombrie”. Viitorul Curița  întâlnește  pe Voința Oituz după  o victorie obținută în deplasare (cu scorul de 4 – 1) în fața echipei Vulturul Măgirești. ”A fost un meci ce l-am dominat  <<cap – coadă>>, nepunându-se problema cine va învinge! La Măgirești  este o echipă mai modestă față de cea din sezonul trecut”, a menționat Costică Ene. Recent Viitorul Curița (foto C. Brânză) ”a administrat” un număr de șapte goluri pe stadionul Cașin în meciul în care a avut ca adversară pe A S Căiuți. Autorii golurilor au fost Gâză (2), Andrei (2), Chiriac, Ghețu și Sbârcea, golul oaspeților fiind înscris de Vrânceanu. Menționăm că la meciul Viitorul Curița – A S Căiuți, la care au fost prezenți și suporteri din comuna Căiuți, a fost sărbătorit, la aniversarea zilei de naștere, Constantin Brânză, mare iubitor al sportului,  foarte apropiat echipei de pe primul loc al clasamentului din Seria Valea Trotușului.

Rezultate tehnice, etapa a VIII a: Voința Oituz – Vulturul Măgirești  2 – 0, A. S. Bârsănești – Gloria Zemeș  2 – 4,  Măgura Cașin – C. S. Dofteana  4 – 1, CSM Moinești – Viitorul Urechești  7 – 0, Uzu Dărmănești – Bradul Mănăstirea Cașin  2 – 0.  În etapa a IX a s-au înregistrat rezultatele: C S Dofteana – Voința Oituz  0 – 2, Gloria Zemeș – Măgura Cașin  7 – 1, Bradul Mănăstirea Cașin – A S Bârsănești  2 – 6, Viitorul Urechești – Uzu Dărmănești  1 – 2, A S Căiuți – CSM Moinești  3 – 6 și Vulturul Măgirești – Viitorul Curița  1 – 4. În clasament, pe primul loc  Viitorul Curița (27 p),  Voința Oituz pe locul 2 cu 23 puncte,  pe locul 3 – CSM Moinești, cu 20 puncte… pe locul 11 Măgura Cașin, cu 3 puncte, locul 12- Bradul Mănăstirea Cașin  0 puncte. Etapa a X a programează în aceste zile meciurile CSM Moinești – Vulturul Măgirești, Uzu – A S Căiuți (sâmbătă 26 octombrie), Voința Oituz – Viitorul Curița, A S Bârsănești – Viitorul Urechești,  ”derby-ul” văii Cașinului, Măgura Cașin – Bradul Mănăstirea Cașin, CS Dofteana – Gloria Zemeș (întâlniri care se vor desfășura  duminică 27 octombrie, de la ora 11.00).

În  ultima etapă a Ligii a IV a, în zilele de 2 și 3 noiembrie, se vor disputa meciurile: Viitorul Curița – CSM Moinești (întâlnire pe care liderul seriei ar vrea să  aibă loc la Onești, pe stadionul CSM),  Gloria Zemeș – Voința Oituz, Bradul Mănăstirea Cașin – C S Dofteana, Viitorul Urechești – Măgura Cașin,  A S Căiuți – A S Bârsănești și Vulturul Măgirești –  Uzu Dărmănești.

În Seria Bacău Asociația Suporterilor FCM Bacău, având 27 puncte  ocupă prima poziție a clasamentului, ea având ca urmăritoare pe Voința Gârleni (locul 2, cu 24 puncte). Este de menționat și un derby din această serie (în ziua de 2 noiembrie): Voința Gârleni – FC Dinamo Bacău, echipă clasată pe locul 3, cu 18 puncte.           Amprenta de Onești

 

 

Publicitate

Un răspuns la “Liga a IV a la fotbal – Seria Valea Trotușului, În așteptarea derby-urilor”

Îmi place și apreciez faptul că Amprenta de Onești și-a introdus în paginile sale și informații, foarte utile, despre fotbalul ”mic” din zona Văii Trotușului.

Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s