Categorii
Literatura Uncategorized

ACTUALITATEA LITERARĂ Notele vocii feminine

ion b b.jpg

Cu o avangardă impresionantă, un ”Cuvânt înainte” al editurii (”Izvorul cuvântului”, Buftea 2018) și o prefață redactată de  un foarte avizat și talentat ”cititor de poezie” (Rodica Mecu), ambele însumând nu mai puțin de 12 pagini din cele 160 ale cărții, volumul de poeme ”Notele vocii mele” de Ionica Bandrabur solicită atenția prin  aspirația spre sinceritatea comunicării și silința de a  împlini exigențele  versificației clasice. Poeta încearcă multiple posibilități prozodice. Apelează la poezia populară, modalitate simplă de a reflecta candoarea cu gust de primăvară a copilăriei sau pătimașele zbateri lăuntrice (”Stelele când s-ar aprinde / Inima doar lor mi-oi vinde ,/ Să mi-o lumineze într-una /  Fiindcă  bate ca nebuna”).

Multe poeme urmează ritmurile consacrate  (iambic, trohaic, dactil,  combinat) iar cele cu vers lung fac un reușit racord la  cezură (pauză ritmică în interiorul unui vers care reglează  cadența – DEX). Aproape toți poeții  români clasici sunt  egalați, sub aspect  prozodic desigur, de la Eminescu (”În vârtejul vântului”), Alecsandri (”Noaptea nebunilor”) și Macedonski (”Floarea de gheață”) până la  Ion Pillat („Pradă m-aș lăsa iubirii”). Sub raport tematic, sentimentul  principal este iubirea, într-un cadru idilic  (la cosit de iarbă), solitar (însoțit doar de fumul și scrumul țigării), senzual (”De-o să mă întorc, tu sânii mi-i sărută / Eu sunt femeia ta și aș vrea să mă surprinzi”) sau deprimant (”Cresc azi doar buruieni în cimitir /  și iederă ce-acoperă morminte”).

Senzualitatea reprezintă semnul material al unei imense dorințe. Fiecare centimetru epidermic este însetat de o teribilă sete de tactil (”Înlătură iarna”). Erupția vulcanului venusian  determină gesturi extreme (”Clopotele nopții”). Cel ce nu înțelege sfâșietoarea chemare  și nu-i dă curs este  supus unui aprig blestem încastrat în vers: ”Nici în genunchi de-ai să te așezi  vreodată / Pe pietrele crăpate-n ierni de ger , / N-am să te iert, nici chiar în altă viață… / Să nu poți dezlega al meu mister!” Gama tematică este mai amplă. Surprinzător Ionica Bandrabur, sedusă de amintirea copilăriei, cade în plasa tradiționalismului, imaginea unui car cu boi grigorescian trezindu-i revelații la început de secol XX. Satul natal provoacă versuri avântate („Mi-e satul  dulce vers de Eminescu / Și plânsul pruncului abia născut , / E muzica viorii lui Enescu /  Și cântul ciocârliei ce-o ascult”), care însă dau impresia ”deja vu” căci precursorii în materie s-au dovedit numeroși. Pentru Ionica Bandrabur satul idilic rămâne un vis, chiar și în prag de iarnă a vieții,  convertit în imagini picturale de efect:”În păr mi-aș agăța fir de lavandă / Și frunza busuiocului cel verde /  Să mă prefac în țărăncuță tandră ./ În spic de grâu să-mi împletesc o coadă , / Pe cap să-mi pun basmaua de cașmir, / Agrafă să nu-mi cadă fie spinul, / Rupt din tulpina unui trandafir //  La gât să-mi leg din bunghișori o salbă /  Culeși în zori, la răsărit, devreme /  Culoarea  verde a ochilor să-mi aibă… / Flăcăi-n sat cu cotul facă- și semne”.

Dar volumul ”Notele vocii mele” tratează și  teme rare, delicate, precum eutanasia solicitată imperios de cumplita suferință și refuzată din  considerente ale moralei creștine. De aici, la poezia imnică dedicată divinității nu mai este decât un pas: ”Privește-n jos, ne mistuim în flăcări , / Pământul este rugul viu și-i chin..  /  De vezi? Prefă-ne în  ocean sau păsări, / Deși?… Nu am avea un alt destin!” Antidotul pentru oribila moarte, ce stârnește furie și teamă, rămâne pentru Ionica Bandrabur  horațianul îndemn ”carpe diem” (”trăiește clipa”). Supraviețuirea spirituală  este asigurată de monumentul aparent fragil ce dovedește că hârtia este mai trainică decât piatra sau bronzul: ”Poet voi fi și eu, dar după moarte /  Când trupul s-o amesteca cu lutul /  Și strănepoții m-or găsi prin carte… / Cuvântul le-o fi zestrea și tributul!”

Pe o treaptă superioară, eul liric încearcă o autodefinire, o descoperire a identității de sine. Noaptea de august, scăldată de lună, învăluită în mister și stele, se dovedește cadrul adecvat pentru sufletul însetat ce caută în fond frumusețea. Pe urmele lui Ion Barbu, care prin ”!Riga Crypto…” ne oferea un ”<<Luceafăr>> întors” și Ionica Brandabur ne dăruiește  o ”Ancestrală”  iscusit  înstrunată ca tensiune prozodică și ideație concentrată. Profesiunea de credință, arta poetică, se poate concentra doar într-un catren (”Când liniștea s-o spulbera în crâng, / Iar păsări nu mai cânt-o rapsodie , / Tu caută-mă printre foi, prin rând / Și chipu-mi vei găsi în poezie”), căci gestul liric presupune un minimum de materialitate: ”vârful de creion / Și câteva foi albe de hârtie”.

”Scrisoare pentru tine” argumentează credibil nevoia de poezie. În nopțile chinuitoare, insomnia ( neliniștea existențială) este combătută  cu un strop de coniac (zgârcita inspirație), rară substanță într-o  lume condamnată la rachiu de prună (prozaismul cotidian). Oricât ar fi de curios, voluntara poezie, preponderent optimistă, a Ionicăi Brandabur conține un fior bacovian. (Am mai întâlnit acest  ciudat fenomen la Adrian Păunescu): ”Pe aleea pavată cu al toamnei veșmânt”; ”Din pajiștea toamnei ce-n vers o pictez” ; ”Muzica stranie sub pași se aude”; ”Pulsul din noi vibrând în disperare” ; ”Haide, sărută-mă în parc, iubite / În  amurg și-n  răsfățul toamnei rănite”. Inutil a preciza că toamna rămâne  anotimpul pliabil la transpunerea melancoliei în vers. Urmează iarna, poezia ”Mă ninge noiembrie” fiind un reușit ecou la un prea cunoscut poem bacovian.

Ionica Bandrabur ne mai demonstrează că  se poate polemiza (frumos) și prin poezie. Cu finețe, alcătuiește replici lirice la demersurile lui Valer Popean (o mai  veche cunoștință a noastră), asigurându-l că satul idilic al copilăriei va trăi etern, perpetuând imaginea naturii feerice  și iubirea angelică. Urmează dialogul  cu alți prieteni – poeți, creații în duet, etc,  adică un experiment  inedit menit a sparge  tiparele clasice ale  solitudinii, mitul turnului de fildeș. Descoperim în scrisul Ionicăi Bandrabur  imagini seducătoare: ”fantasme furate plăcerii / Din ceașca de ceai cu gust de păcat”!; ”Pistilul fie- ți ochi să mă privească!”; ”Sărutul tău e candelă aprinsă /  Făclie ce se  crede Univers. / Pentru  o noapte  o doresc neatinsă”; ”vulturii / Ciupesc bucăți de fluturi când beau apă”. Viziunea  panoramică a unei  nunți acvatice trimite la silvice banchete evocate de Eminescu și Coșbuc.

Poeta  deține  arta de a crea atmosferă (”Sărbătoarea cerului”, ”Nu fi așa geloasă toamnă”, ”Ultimul dans”). Să mai remarcăm muzicalitatea, obținută nu doar prin  tehnica refrenului (”Piciorul lui de lemn”) dar și prin strofa însăși (”Să ne trezim în zori pictați în galben / Și-n roșu – a macului culoare vie,  / Pe trupurile ce erau flămânde  / Să ne rămână urme  din câmpie”). Idealul  etern urmărit  este capacitatea de a reda inefabilul. Din când în când, ludicul se  ițește, uzând  și el de mijloace  poetice  menite să recupereze frumosul captat de mlaștina dușmanului  urât:” O fi  luceafărul  văzând cum gluma /  se – ngrașă, steaua făcând-o pe nebuna”. Poeta  știe a restabili echilibrul între  somptuos și  caracterial (care aparține caracterului – DEX): ”Curaju – l îndeamnă să-și pună fracul / Să-i ceară mâna  stelei îngâmfate”. Altădată, expresia  poznașă înveselește; ”luna  plină /  Va coborî hlizindu-se-ntre ramuri”.

Ingenioasă este alcătuirea câte  unui poem din catrene – întrebare.

Un prim vers, obsedantul ”Cine-i?” este  succedat în fiecare strofă de o  șaradă cu mobil caracterizant, rezultând, prin potențare, sugestia eternei frumuseți feminine. În multe poeme, succesiunea catrenelor se încheie cu un distih care, atunci când nu se constituie într-o concluzie, comunică lipsa puterii de  anduranță a poetei, copleșită de imensitatea năvalnică a gândului. Distihul respectiv are uneori un rol rezumativ, alteori devine o modalitate ironică,  autopersiflantă de a sublinia  limitarea forței de transfigurare. Răspunsul la banala întrebare ”Ce mai faci?” concentrează  în câteva catrene coordonatele unei existențe: câte un vers din amintiri  buimace,  răsfoirea unei cărți, mângâierea unor litere așternute pe hârtie mai demult, o lacrimă pentru o casă ori o lacrimă pierdută, un suspin la nostalgica evocare a satului natal, o piedere în gânduri, pe scurt, viață de poetă.

Uneori în efortul de a  satisface solicitările versificației Ionica Bandrabur apelează la procedee discutabile: ignorarea unor parti cule (în rime precum ”crăpată –n / niciodată”, ”pământul / cuvântu-n”), a unor cuvinte întregi (”acolo am ars un foc și-nchis o ușă”), vocabule misterioase (”surghiună”) ori sintagme ambigue (”blaetem holeric”) și forțări ale  conjugărilor clasice ( ”vor cade” / ”vor șade” deși fără a afecta rima, aveau legitimitate  formele  ”vor cădea” / ”vor ședea”) . Lăsând la o parte aceste minuțioase observații recunoaștem  că întregul demers liric al  Ionicăi Bandrabur  are o unică  sursă și o unică țintă: credința în magia cuvântului, respectiv convingerea nobilă că poezia (în fond frumusețea, cum spunea Dostoievski) va salva  lumea: ”Îngenunchind, invoc spiritul lumii  / Să creadă tot ce scriu astăzi nebunii”. Căci poezia rămâne  cea mai fidelă formă  de exprimare a purității sufletești: ”În vers nu-i loc pentru venin, / Cuvintele-s sfințite-n foi , / Sunt note ce din suflet vin / Și este graiul mut din noi”.     Prof. Aristotel Pilipăuțeanu, Onești

 

Pod din suflet

 

Pășesc cu grijă, călcând peste ape,

Când valurile urmele îmi fură,

Fac pod din suflet, să-mi fie aproape,

Drumul spre tine nu-mi pară tortură.

 

Cu vârful degetelor presar cuvinte

Când vântul nu bate, nici picuri nu curg,

Cerul cu liniști mă –ncălzește iubite

Cu albur din nori și o rază-n amurg…

 

Cu podul palmei netezesc luciul apei

Să ne privim chipurile-n oglindă,

Numărând iernile și  bătăile pleoapei,

Argintul ivit prin  ceasul din grindă.

 

Pășesc timidă  privind timpu napoi

Zărind legământul  furat c-un inel,

Cu visele atunci zburdam singură-n ploi

Acum pășesc doar umbrele din el.   Versuri de Ionica Bandrabur, Slănic Moldova                         

ion b a.jpg

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s