Categorii
Diverse Uncategorized

La Târgu Ocna, în plenul dezbaterii problemelor orașului

tg oc a.jpg

  Pentru locuitorii orașului – stațiune de la poalele Măgurii ședințele  Consiliului Local Târgu Ocna sunt evenimentele ce atrag ” ca un magnet ”  atât pe aleșii locali  dar și pe  locuitorii de aici în dezbaterea  problemelor cu care se confruntă  comunitatea. Jurist prin excelență,  frământat mereu de gândul  că ”nu există similitudini între procedura  parlamentară și cea a Consiliilor Locale”,  Constantin Rușeț, consilier independent, s-a arătat consternat  de sumele mici ( 5000 lei pentru pentru  sărbătorirea  cadrelor didactice cu prilejul Zilei Educației și a  învățătorilor  și profesorilor  care ies la pensie și 7000 lei pentru celebrarea în orașul Târgu Ocna a Zilei Vânătorului de Munte (la 1 noiembrie), ce au fost  aprobate  de Consiliul Local.  ”Sunt cuprins de o emoție pozitivă, ce mă încurcă  să fiu cât mai coerent.  M-a luminat cugetarea  marelui  învățat Confucius  – << Natura ne aseamănă, educația ne deosebește>> –  dar  suma de 5000 lei este ignisifiantă la capacitatea orașului Târgu Ocna, pentru a sărbători cadrele didactice.  Și la  <<o casă mare>>, cum este acest oraș – stațiune, acordarea a 7000 lei  pentru sărbătorirea Zilei Vânătorilor de Munte  nu este o  problemă”, a menționat  consilierul local independent Constantin Rușeț. La problema ”calității învățământului” a intervenit și viceprimarul orașului Târgu Ocna, Costache Nuțu, care a menționat retoric:”Ar trebui  să ne punem întrebarea că la Liceul Tehnologic Târgu Ocna nici un elev  de aici nu a luat examenul de bacalaureat?!”  Un răspuns echivoc a dat  acestei situații prof. Liliana Barna (consilier local al Partidului Social Democrat), care a afirmat:” Liceul Tehnologic din localitate  școlarizează preponderent  elevi ai școlii profesionale, ce pot continua studiile  la seral. Ei vor să fie absolvenți de liceu. Sunt elevi de la seral, cei care au susținut  examenul de bacalaureat…”

  La dezbaterea unui proiect de hotărâre privind concesionarea unui teren  au apărut nu numai opinii  diverse  dar și ”idei de scenariu”. Viceprimarul orașului Târgu Ocna, Costache Nuțu a menționat că ”trebuie să fie ajutați cei care investesc în oraș. Un intreprinzător local vrea să facă o bază de tratament !” În timp ce  Ioan  Munteanu, cel care este interesat de  concesionarea  unei suprafețe de teren, a explicat că  dorește ”să asigure  parcarea în mod civilizat a autoturismelor  pentru a evita gâlceava  dintre turiști și locatarii unui bloc ANL”, sugerând și  faptul că ”va fi igienizat un maidan de gunoaie”, consilierul local Cristian Antohe a solicitat ”să sprijinim o investiție, nu să facem garaje!”  Doar intervenția ”providențială” a independentului Constantin Rușeț , care a cerut ”să nu punem  calul înaintea trăgătorilor și să fie  desemnat un reprezentant al Consiliului Local Târgu Ocna în Comisia de evaluare a concesionării”, a limpezit situația din fața ”scenariilor” de forma ”e nevoie de avizul vecinilor” ori ”noi știm să cumpărăm și să vindem cât mai repede!” Este  de menționat  și de ținut cont și de  aprecierea   neunivocă  a aceluiași consilier  târg-ocnean Constantin Rușeț (despre care colegii din Consiliul Local al orașului  spun ”mulțumim  că avem de la cine învăța ceva!”), care a  subliniat  problema  ”când se ridică anumite amendamente  și  acestea  nu coincid cu realitatea, inițiatorul lor să aibă curajul să le  revoce!”

silochi a.jpg

  Ștefan Șilochi, primarul orașului Târgu Ocna (în foto), a prezentat în finalul ședinței Consiliului Local mai multe lucruri demne  de interes pentru locuitorii acestei localități:”În luna august  s-a achiziționat o autogunoieră și pentru aceasta s-au dat banii înainte! Funcționarii publici au înțeles această situație, s-au plătit salariile, o mică întârziere înregistrându-se la plata salariilor  șefilor de birou, așa că  nu cred că sunt corecte diversiunile cu <<problema  salariilor >>,  aceasta fiind  ridicată de alte persoane decât  cele în cauză!” Despre  stringenta problemă a reabilitării străzilor din localitate Ștefan Șilochi, primarul orașului Târgu Ocna, a declarat: ” Intră în reabilitare totală  strada Constantin Mușat iar în lucru se află străzile Poet Grămadă și Pârâul Vâlcica. Prin alocarea unei sume de bani  către UAT Tg. Ocna, ca urmare a rectificării bugetare aprobate  recent de Guvernul României avem  finanțarea necesară finalizării reabilitării străzii Salinei (constructorul reîncepând lucrările aici, unde anual ajung  peste 200 000 de turiști). Contractul de finanțare   pentru  lucrările  de pe strada Salinei este până la 31 decembrie  2020. Această stradă, pe toată suprafața ei trebuie să rămână a orașului Târgu Ocna”.  

Edilul – șef al acestui frumos  oraș – stațiune, Ștefan Șilochi a adus în atenție și o altă situație – a apei, menționând: ”După avariile repetate de pe conducta de aducțiune a apei potabile  de la Valea Uzului din urmă cu câteva săptămâni se vede că ne trebuie o nouă sursă de apă! Avem un studiu mai vechi și a doua sursă de apă a orașului Târgu Ocna poate fi Slănicul! Compania Regională de Apă Bacău a menționat că  aceasta nu e oportună dar oricând  se mai pot întâmpla situații ca cea prin care am trecut, de nu a avut orașul apă potabilă câteva zile!”           Ion Moraru

 

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s