În aceste vremuri tulburi, în care suntem nevoiți să ne căutăm mereu identitatea mai mult decât prinosul gândurilor de admirație se îndreaptă către cei ce muncesc zi – lumină departe de țară, în străinătate și care poartă în suflet dorul meleagurilor natale! Mai mult de atât o prețuire și mai mare trebuie să îndreptăm către cei ce, acolo în depărtarea zărilor, nu uită o clipă faptul că sunt români și organizează acțiuni de suflet la care rezonează ”tot ce-i românesc”, prețuind locurile de unde au plecat.
Un astfel de eveniment covărșitor a avut loc la Bruxelles sâmbătă 2 noiembrie, la sala de evenimente a Bisericii Sf. Paraschiva, din capitala belgiană. Aici Constantin Tudose (inițiatorul unor evenimente culturale de anvergură – reînnodarea tradițiilor de Stămărie la Cașin, a simpozionului ”Obârșia Mioriței”), interpreta de muzică populară Gabriela Comăneci și soliștii instrumentiști Vitalie Cortac și Mihai Grosu au fost cei care și-au deschis sufletul în fața diasporei românești. Inițiativa acestei întâlniri a avut-o cășuneanca Elena Rențea (stabilită de mai mulți ani în străinătate), care a dorit să aducă ”în inima Bruxelles-ului” mesagerii artei și culturii de pe frumoasele meleaguri băcăuane, cuprinse de valea Cașinului. ”Luptătoare pentru promovarea frumosului caracteristic satului ei natal” – după cum o apreciază membrii comunității românești din Belgia, Elena Rențea a dorit să fie prezentată simbioza tradițiilor și a simbolurilor transmise din generație în generație, răspândirea lor pe întreg cuprinsul țării. Această manifestare a fost pusă la cale după o convorbire în vară pe o uliță a satului Cașin cu Constantin Tudose, care este etnograful cu cel mai curat sentiment de a pune în valoare porțile de lemn ale cășunenilor, acestea fiind și ”porțile de trecere ale sufletului, porțile neamului românesc!” Manifestarea a fost înnobilată de prezentarea mai multor momente folclorice aduse de oameni dragi ai acestui sat, de interpreta Gabriela Comăneci. ”Acest eveniment s-a desfășurat într-un cadru mai larg, al sărbătoririi Anului Omagial al Satului Românesc (inițiativă a Patriarhiei României, pentru cinstirea contribuției satului la devenirea istorică a poporului român), fiind cuprins și în Proiectul Europalia ( manifestare cu caracter multidisciplinar la care România a fost invitată de onoare ca să prezinte activități culturale deosebite)”, ne-a declarat Constantin Tudose, ce ne-a bucurat și mai mult sufletul menționând: ”Ne-am simțit mai mult decât mândri la Bruxelles, unde în sala de festivități a unei biserici am întâlnit nu numai români stabiliți în Belgia dar și din Olanda și din țările învecinate. Am găsit oameni și din Republica Moldova, din satele Colibași și Brânza (de unde își are baștina academicianul Ion Bostan – ce revine mereu în satul natal ”cu dorul și amintirile legate de anii frumoși ai tinereții”, el aducându-și aportul la realizarea, aici, în raionul Cahul a unui Planetariu și profesorul universitar doctor inginer Alexandru Marin, a cărui activitate de cercetare este reflectată în peste 100 lucrări științifice). Oameni de peste tot erau la un loc acolo și s-au simțit bine împreună, înfrățiți, fără a fi limitați de politică! Au fost prezenți reprezentanți ai Comisiei Europene dar și români care lucrează la NATO (unde Mircea Geoană a fost numit secretar general adjunct, fiind omul numărul 2 în NATO) și la alte instituții europene de prim rang”.
Pentru a surprinde frumusețea acestei întâlniri redăm impresia unei participante – Loredana Frânculeț, care s-a întrebat: ”Știți cum trebuie să te simți atunci când mergi undeva? Trebuie să te simți… liber, linistit. Fără sa o simți ca o obligație, fără să o simți ca o constrângere! Cam așa a fost la această întâlnire calmă, ca și cum era o seară în familie!”
Vorbindu-ne despre desfășurarea acestei inedite activități Constantin Tudose ne-a declarat: ”Manifestarea de la Bruxelles a început prin interpretarea unei doine a codrului de către solista Gabriela Comăneci, melodia purtând în ea patosul reîntoarcerii! Distinșilor invitați le-am spus <<nu se poate ca să nu aveți o legătură cu satul românesc, fie că v-a plăcut mult un sat ori că aveți bunici acolo… Chiar dacă nu ați mângâiat clanța porții românești, știu că iubiți satul!>> Și am făcut referire la Festivalul <<Hora care ne unește>>, o manifestare care reușește să înfrățească oamenii, chiar i-a unit! În timp ce pe un ecran rulau imagini – simbol din cadrul Sărbătorilor Cașinului, de la Parada căruțelor cu coviltir și de la Stămărie , solista Gabriela Comăneci a interpretat Balada cărăușului cășunean iar eu am menționat: << La Cașin nu ne-am mulțumit cu atât și am stârnit <<Gâlceava Mioriței>>, care să aducă o împăcare a baciului moldovean, cu cel vrâncean și cel ardelean. Iar la punctul fizic unde se întâlnesc cele trei ținuturi (Țara Vrancei, Țara Moldovei și Transilvania), am marcat acest loc cu un monument de cultură populară – Obârșia Mioriței!>> De asemenea, le-am vorbit cum am sărbătorit noi la Cașin Centenarul Primului Război Mondial (prin inaugurarea și sfințirea Cimitirului Crucilor de Mesteacăn, de la Pârâul Sărat) și Centenarul Marii Uniri, înfrățind Cașinul cu localitățile Colibași (din Basarabia) și Mahala (din regiunea Cernăuți).”
Constantin Tudose a mai menționat:”Cei prezenți la această manifestare desfășurată la Bruxelles au pus întrebări la care au primit răspuns, au ascultat-o pe Gabriela Comăneci (o solistă care este foarte cunoscută ) și le-am prezentat volumele <<Sărbătoarea satului satului>> (apărut recent, volum distins cu Premiul special al Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor la Festivalul de Creație Literară ”Avangarda XXII” ) și <<Porțile de lemn ale satului – porțile sufletului>> . M-am bucurat să văd că acolo, în capitala Belgiei, prin această carte a fost apreciat și înțeles efortul făcut la perenizarea satului și a sufletului românesc – fapt ce prin astfel de manifestări îl fac și românii stabiliți în străinătate acolo. Am prezentat și macheta unei porți cu acoperiș, specifice zonei Cașinului, lucru de care s-au minunat toți cei prezenți. Întâlnirea s-a încheiat apeteotic, cu dorința de a reveni, astfel că această manifestare s-a înscris ca un picur la perenizarea sufletului românesc”. Împărtășind dorința de a vizita comuna Cașin participanții la această întâlnire deosebită și-au exprimat și regretul că nu este așa și în alte părți . Grăitoare pentru frumusețea întregii manifestări este și impresia Valentinei Rusu Bulgaru , care a mărturisit: „Eu ştiu că <<veşnicia s-a născut la sat>>, cum spunea Lucian Blaga. Iată că în Anul Omagial al Satului Românesc, Elena Rențea, a adus un crâmpei de veşnicie, la Bruxelles, din satul său, prin cântecul doamnei Gabriela Comăneci, a instrumentistului Vitalie Cortac, Mihai Grossu şi a etnologului și etnografului Constantin Tudose, care a prezentat <<taina>> porților de lemn din zona Caşinului, din județul Bacău. Satul poartă in sine, de fapt, fenomenologia neamului şi a țării, credința sfântă, ogorul românului, toți cei dragi de acasă, ca şi rădăcinile în cultul înaintaşilor de sub glie”. O mare mândrie pentru tot ce a făcut trăiește și cășuneanca Elena Rențea, cea care a organizat această minunată întâlnire, ea menționând :”Sub egida aniversării Anului Omagial al Satului Românesc, comuna noastră a fost reprezentată <<în inima>> Uniunii Europene la rangul cel mai înalt, fiind atinse cele mai sensibile corzi ale românilor din diaspora și nu numai și a fraților de peste Prut, care au fost alături de noi!” Evenimentul de la Bruxelles a fost apreciat ca ”o punte de legătură între românii din diaspora și cei de acasă” și de primarul comunei Cașin, Daniel Soroiu.
Este de evidențiat faptul că ”au mai fost precedente de ieșire în lume” a Cașinului, cu puțini ani în urmă o machetă a unei gospodării țărănești din Cașin fiind prezentată alături de macheta unei biserici de lemn din Maramureș la Expoziția Mondială de machete rurale.
Menționăm că volumele prezentate de Constantin Tudose la Bruxelles au fost tipărite în condiții grafice de excepție la Editura ”Magic Print” din Onești iar cartea ”Porțile de lemn ale satului – porțile sufletului” a fost lansată și la Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” din București. Este de amintit și faptul că la Bruxelles fiind organizate numeroase evenimente în cinstea României, în cadrul Festivalului ”EUROPALIA” mesagerii Cașinului din capitala Belgiei au putut vedea expoziția care a adunat de pe toate meridianele lumii operrele lui Constantin Brâncuși și s-au bucurat de vizitarea unor locuri foarte pitorești. Ion Moraru
Un răspuns la “”Un crâmpei de veșnicie”, la Bruxelles”
Fara cuvinte….Bravo…va salut, va ador pentru ceea ce faceti. Doamne ajuta si pe mai departe.
ApreciazăApreciază