Categorii
Diverse Uncategorized

INFORMAȚIA – ÎN TIMP REAL La ceas de sărbătoare

Joi 28 noiembrie, la sediul Consiliului Local Onești a avut  loc o ședință extraordinară. Pe ordinea de zi a acestei ședințe s-a  aflat Proiectul de hotărâre pentru actualizarea Studiului de Fezabilitate și a indicatorilor tehnico–economici aferenți investițiilor propuse în municipiul Onești  și a cofinanțării investițiilor aferente Proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată în municipiul Oneşti în perioada 2014-2020”, ce au fost aprobați prin Hotărârea Consiliului Local Onești din 30 septembrie 2019.  Acest proiect a fost aprobat  în unanimitate  de către consilierii locali oneșteni, făcându-se astfel încă un pas pentru  ca  oneștenii  să  nu mai întâmpine situații nedorite în  furnizarea  apei potabile.  Menționăm că  prin acest proiect RAJA Constanța dorește  ca să înceapă ample lucrări pentru  înlocuirea rețelei de apă a municipiului Onești dar și să dezvolte  rețeaua de apă potabilă și  canalizare  din localitate. De asemenea, prin acest proiect Oneștiul va avea  și o sursă alternativă de apă, amenajările  urmând a se efectua  în zona cartierului TCR, pe malul  Trotușului.

La  această ședință extraordinară a Consiliului Local Onești președintele  de ședință liberalul Gheorghe Ene a menționat un lucru  legat de aceste zile. ”Au trecut  și emoțiile  alegerilor  prezidențiale și starea de spirit  de după acest eveniment. Sărbătorim acum Ziua Națională a României la 1 Decembrie, la care avem și invitați la Onești – un cor format dintr- un grup de copii din satul Mahala (Ucraina). Câțiva consilieri locali ne-am implicat ca șederea lor la Onești să fie cât mai plăcută, să știe și ei  că undeva  au o patrie – mamă, care-i așteaptă ! Să fim mândri și să ne bucurăm de această zi! Să fim uniți!”

afis 17.jpg

Fiind în asentimentul celor  menționate de consilierul local Gheorghe Ene, primarul municipiului Onești Nicolae Gnatiuc a subliniat că ”într-o comunitate destul de mică, așa cum este cea a Oneștiului trebuie să fim în armonie!” Nicolae Gnatiuc a  făcut cunoscut și programul manifestărilor dedicate Marii Uniri, ce se vor desfășura sâmbătă  30 noiembrie la Onești. Astfel, la ora 9.00 la Monumentul ”Regina Maria” va avea loc festivitatea de depunere  de coroane și jerbe de flori în acordurile  muzicii Fanfarei Militare. ”La acest eveniment au fost invitați și primarii orașelor  Edineț și Strășeni (din Republica Moldova), care sunt înfrățite cu municipiul Onești iar duminică 1 Decembrie, la  sărbătorirea Zilei Naționale a României, pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor va avea loc un frumos spectacol, care va fi deschis la ora 16.45  de Corul  copiilor  din localitatea  Mahala (regiunea Cernăuți, Ucraina). La ora 17.00 se va inaugura  iluminatul  festiv de sărbători în municipiul Onești iar în cadrul spectacolului ce va avea loc cu acest prilej vor evolua  Ion Paladi și Antonia. Cei prezenți pe platoul Casei de Cultură  vor putea servi tradiționala fasole cu cârnați, pusă la dispoziție de o serie de agenți economici din Onești”.

Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului a mai făcut cunoscut un lucru: ”În cursul zilei de joi  28 noiembrie s-a turnat  asfalt  la prima bandă, aflată în lucru la podul de peste râul Trotuș. În cursul zilei de 29  noiembrie se va turna al doilea strat de asfalt și din aceste zile  la podul de peste Trotuș se va circula pe ambele  sensuri până în jurul datei de 1 martie 2020. Atunci se va opri circulația pe banda nemodernizată și vor începe lucrările de reabilitare. Ultimul strat , cel de uzură, se va turna  o dată la finalizarea lucrărilor de reparații și de modernizare a  podului”. Menționăm că acesta asigură legătura Oneștiului cu Bacăul și cu localitățile Târgu Ocna, Slănic Moldova, Comănești, el făcând legătura  și între Moldova și Transilvania.        Amprenta de Onești

imag 12.jpg

  ÎN  URMĂ CU UN AN  SITE-UL AMPRENTA DE ONEȘTI   ÎȘI  FĂCEA   FIRAV  APARIȚIA  ÎN  MASS- MEDIA  DIN JUDEȚUL BACĂU.  ACEST  SITE  A APĂRUT   LA 29 NOIEMBRIE  2018  DUPĂ CE  SĂPTĂMÂNALUL  ONEȘTI  EXPRES, CARE A FOST ALĂTURI DE ONEȘTENI  DIN  ANUL 2004 (MULȚI ANI  ÎN EDIȚIE TIPĂRITĂ  ȘI  DIN  AUGUST 2014 DOAR  ON – LINE), ȘI-A  ÎNCHEIAT  ÎN MOD  BRUSC APARIȚIA  PE  INTERNET.

 PRIN ARTICOLELE  PUBLICATE,  ACCESATE  ATÂT DIN ȚARĂ  CÂT  ȘI  DIN STRĂINĂTATE, AMPRENTA  DE ONEȘTI  ARE NUMEROȘI CITITORI.  LA  ÎMPLINIREA UNUI  AN   DE  ACTIVITATE  (TIMP ÎN  CARE AU  APĂRUT  280  ARTICOLE), ADRESĂM  SINCERE URĂRI  DE  BINE, MULTĂ  SĂNĂTATE  ȘI FERICIRE  CITITORILOR  AMPRENTEI  DE  ONEȘTI – SITE  CARE    MILITEAZĂ  PENTRU TRANSPARENȚĂ!

   ASEMENI  ALTOR  PUBLICAȚII  AMINTIM  ȘI NOI UN LUCRU  EVIDENT AL ACESTOR VREMURI:  UN  OM INFORMAT  ESTE  UN OM PUTERNIC  ȘI  FACE  ALEGERI  CORECTE!  

 

Publicitate

Un răspuns la “INFORMAȚIA – ÎN TIMP REAL La ceas de sărbătoare”

” La mulți ani ” Amprenta de Onești !
Cititorii dornicii de informații așteaptă articole despre întâmplări, activități și trăiri ale oamenilor din zona Văii Trotușului și nu numai.
Mulțumim Amprenta de Onești că exiști !

Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s