Categorii
Diverse Uncategorized

TESTAMENTUM Tradiţionalul la el acasă

pal d

Comuna Palanca, aşezare situată pe cursul superior al Trotuşului, între culmile munţilor Tarcău şi Ciuc, işi are începuturile la sfârşitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVII-lea, când are loc acel proces de transhumanţă şi refugiu al unor români din Transilvania. Aşezarea creată, era situată în vecinătatea trecătorii Ghimeş, care marca nedreapta despărţire a Transilvaniei de Moldova. Etimologia denumirii comunei „Palanca” îşi are originea în acea „palanca” ce însemna în evul mediu „întăritură de hotar” cu bârne şi pământ, explicabil pentru zona ce delimita cele două provincii româneşti. Dacă întâmplarea, sau poate bunul plac, te aduc în Palanca, nu vei regreta nici o clipă. Meleagurile încântătoare, aerul curat, pădurea care te îmbie la drumeții, oamenii ospitalieri, toate te îndeamnă să vrei să rămâi cât mai mult, ori pentru totdeauna în Palanca.

pal c.jpg

Tot aici vei găsi urmele de neșters ale istoriei zbuciumate din ultimele secole: monumente ale eroilor neamului, biserici ale celor două culte, ortodox și catolic, muzeul de istorie și etnografie, moara de pe pârâul Ciugheș. Transmise din generaţie în generaţie, pe cale orală, tradiţiile şi obiceiurile au suferit modificări nenumărate în cursul veacurilor, până au ajuns la formele pe care le cunoaştem astăzi, aşa cum au fost ele aduse în ultimele două secole. Folclorul oglindeşte în forme multiple şi variate sentimentele, gândurile şi năzuinţele localnicilor în diferite etape ale vieţii lor. Astfel se păstrează obiceiurile în legătură cu sărbătorile de iarnă ( colindul, steaua, plugusorul, sorcova, ursul, capra, jianul ); obiceiuri în legătură cu sărbătorile de primăvară (1 martie, 1 aprilie, Lăsatul secului, Paştele, Duminica Floriilor, Sfântul Gheorghe), Ziua eroilor, Rusaliile ( Duminica Mare ); obiceiuri de vară: Sânzâienele, Foca, Blagovisteniile; obiceiuri în legătură cu sărbătorile de toamnă: hramurile bisericeşti, răscolul oilor, Sfântul Andrei; obiceiuri din timpul vieţii: naşterea, căsătoria, moartea. În afară de obiceiurile de familie la noi apar sporadic informaţii despre practicarea de farmece şi descântece, precum şi folosirea de leacuri băbeşti. Toate aceste descântece şi leacuri, astăzi sunt prea slab reprezentate, spectacolul lor degradându-se şi pierind în negura vremii odată cu generaţiile care le-au folosit pentru obscurantismul şi geneza lor mistică. În zestrea etnografică a comunei Palancă se adaugă folclorul muzical şi coregrafic, expresia unei bogate activităţi spirituale. Folclorul oglindeşte realităţile vieţii sociale şi economice, gândurile, năzuinţele şi lupta poporului pentru o viaţă mai bună. Deşi nevalorificat în totalitate, folclorul palancean a păstrat autentice valori artistice din domeniul cântecului şi dansului popular care astăzi se practică mai mult la nunţi şi vedre sau cu ocazia unor spectacole organizate pentru păstrarea tradiţiilor, de către grupuri de elevi sau tineri.

De-a lungul timpului, de mai bine de 100 de ani, în comuna Palanca din judeţul Bacău, datinile strămoşeşti au fost bine păstrate şi transmise generaţiilor mai tinere. În ajunul sărbătorilor de iarnă întrega localitate intră într-o adevărată atmosferă magică. Începând cu colindele din seara de ajun de Crăciun, continuând cu umblatul cu steaua în cele trei zile de Crăciun, şirul de obiceiuri tradiţionale de iarnă se încheie cu alte trei zile ale Anului Nou. Spre deosebire de aerul de reculegere al zilelor de Crăciun, la sfârşitul vechiului an şi începutul celui nou, toată lumea pregăteşte ceva vesel, se aruncă la o parte toate grijile, se pregătesc măştile, se pun la înmuiat pieile de urs, se întind tobele, se repară buhaiele, se scot de la păstrare costumele populare, se pregătesc costumele de mascaţi, mai bine zis, vine Anul Nou. De pe toate uliţele încep să se adune mascaţii, unii singuri, alţii în cete, bande de urşi, alţii cu capra, ceata Jianului, iar pe lângă ei ies din case oamenii din sat, cu mic, cu mare, pentru că asemenea eveniment este doar o dată în an. Fiecare ceată sau mascat, îşi fac jocul din loc în loc, oprindu-se, apoi îşi continuă drumul spre primărie. Cu toţii ajung în centrul comunei, acolo aşteptându-i oficialitaţile locale, invitaţii din alte localităţi, reprezentanţi ai presei, ai televiziunilor, alţi săteni. În ultimii 20 de ani, această manifestare a devenit din ce în ce mai cunoscută, atrăgând tot mai multe persoane din alte localităţi, din alte oraşe, fără să pomenim pe cei care se întorc la rude, insoţiţi de prieteni care vor să vadă ceva inedit. Pe rând, ei urcă pe o scenă amenajată într-un spaţiu mai larg, iar acolo îşi prezintă obiceiul strămoşesc pe care au ales să îl păstreze. Diversitatea măştilor, imaginaţia debordantă pe care o dovedesc sătenii în alegerea temelor pe care să le prezinte, fac deliciul publicului. Este singura ocazie din an când oricine poate să-şi pună o mască şi să-şi manifeste talentul actoricesc, sau doar să se distreze cât mai mult. După ce fiecare trupă îşi termină reprezentaţia, pleacă prin sat, colindând din casă în casă, toată noaptea dintre ani, apoi şi a doua zi, ba chiar şi a treia zi.

pal e.jpgUnul dintre cele mai bine păstrate obiceiuri este cel numit „Ursul”, prezentat de mai multe cete, la întrecere. Unele cete mai păstrează bătaia în tobă cu un singur băț, lucru nemaintâlnit în alte localități, aceasta fiind de fapt bătaia originală, arhaică. Un alt obicei este cel numit „Jianul”, inspirat din întâmplările haiducului Iancu Jianu. Deși acest haiduc era oltean se pare că demult, cândva, niște olteni, poate haiduci, și-au găsit refugiul pe aceste meleaguri, memoria colectivă păstrând la mare preț întâmplările prin care trecuseră aceștia. Un alt obicei tradițional, ale căror origini se pierd în negura vremurilor este „Capra”, acesta fiind de fapt o piesă de teatru popular, o parodie a nunții țărănești. Un moș și o babă își mărită fata, iar singura zestre pe care i-o pot da este o capră cu doi-trei iezi. Aceasta este pe cale să moară, este salvată de un doctor, apoi urmează, succint, prezentarea unei nunți tradiționale. Apoi mai este mulţimea de mascaţi care îşi aleg diverse tematici comice. În decursul timpului aceste obiceiuri au cunoscut şi un oarecare regres, dar, niciodată nu au dispărut, iar acum, în ultimii 20 – 25 de ani au revenit la viaţă cu mai mare vigoare şi pasiune.

Palanca, e un ţinut mirific, unde tradiţia e la ea acasă iar puntea între generaţii e bine clădită de valoarea inestimabilă a frumuseţii locului şi oamenilor.        Prof. înv. primar Simona  Ciotloş,  Şcoala  Gimnazială Palanca, Articol apărut în  2016 în Anuarul Asociației Învățătorilor din județul Bacău

pal a.jpg

O  INVITAȚIE  DE  SĂRBĂTORI  LA  COMĂNEȘTI  

 

coman a.jpg

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s