Categorii
Evenimente Uncategorized

Frumusețea tradițiilor de Anul Nou pe valea Trotușului

1 com e.jpg

PENTRU A CITI  ÎNTREG  ARTICOLUL DAȚI CLICK PE TITLUL ACESTUIA! 

În așteptarea Noului An 2020 și pentru a se bucura de frumoasele tradiții și obiceiuri  ale sărbătorilor de iarnă localitățile de pe valea Trotușului au fost luate cu asalt  de iubitorii de pitoresc. Astfel, deși circulația de la podul de peste râul Trotuș a fost reluată pe două benzi șirul automobilelor ce  s-au înscris în lungi coloane  pe drumul  național  spre Târgu Ocna – Comănești a ajuns  deseori – în zilele premergătoare  Anului Nou –  până la Monumentul ”Voievodul” din Onești, acest municipiu fiind  la un pas de a avea o circulație greoaie, ”bară la bară!”

Și în acest  an  orașul Comănești a atras mii și mii de  privitori la Festivalul obiceiurilor și tradițiilor populare  . Desfășurat în miezul zilei de 30 decembrie , acest festival a ajuns la cea de-a XXIV – a ediție, fiind considerat de către primarul orașului Comănești, Viorel Miron ”cel mai mare  festival de datini și obiceiuri din țară!” Edilul – șef al acestei  localități a menționat comăneștenilor că ”în 2019 Moș Crăciun a fost foarte darnic, aducându-ne  Palatul și Parcul Ghica  dar și Clubul 1 Mai. Avem proiecte  numeroase și pentru 2020 și ne dorim ca tinerii  să vină înapoi în țară! Guvernul României să le acorde facilități pentru aceștia, ca ei să contribuie la dezvoltarea  localităților!”

După ce a fost prezent  și la Moinești în ziua de 28 decembrie la Festivalul Datinilor și Colindelor ”Anii vechi și ani noi” Excelența Sa Andrei Grinkevich, Ambasadorul Republicii Belarus în România, a participat la manifestarea  de la Comănești fiind îndrăgostit de frumusețea tradițiilor populare românești de pe valea Trotușului de Anul Nou. ”Este o mare plăcere  să fiu prezent în mijlocul dumneavoastră, la acest eveniment  extraordinar! Am început discuții cu primarul  Comăneștiului privind colaborarea acestui oraș cu orașe din Republica Belarus și sperăm că acestea vor avea succes!”, a  declarat Andrei Grinkevich,  Ambasadorul Republicii Belarus în România.  Copleșit de  frumusețea  manifestării de la Comănești prefectul județului Bacău Liviu Miroșeanu  a  menționat:”Este foarte important  într-o lume a globalizării, în care granițele nu mai contează să ne menținem ca nație, să păstrăm tradițiile   de sute de ani, primite de la strămoșii noștri și să le transmitem nealterate la nepoții noștri!”

La acest  magnific festival comăneștean  a fost prezent și parlamentarul Ionel Palăr, președinte al Organizației Județene a PNL Bacău, care în cuvântul său  a subliniat faptul că ”tradiția, continuitatea o dau  oamenii! Peste tot în România se pot întâmpla lucruri frumoase ca la Comănești, cu o singură condiție: să iubești oamenii, să îți respecți înaintașii!”

Menționăm că Festivalul de Datini și Obiceiuri Strămoșești din Comănești a început cu o frumoasă  și splendidă paradă  a cetelor participante  pe străzile din centrul  orașului, ele evoluând  – într-un  program de peste șase ore- pe o scenă impozantă, în jurul căreia s-au aflat peste 20 000 de spectatori. Alături de  plugari, de  cetele de ”urși” și ”capre” au fost prezente  și ansambluri folclorice din Comănești. Câștigătoare a ediției din acest an a Festivalului  de Datini și Obiceiuri Strămoșești din Comănești a  fost  ”Ceata Ursului” din cartierul  comăneștean  Zăvoi, ”cea mai rea, cea mai vicleană – asta-i ceata zăvoiană” – care , într-o sincronizare  perfectă, a fost formată din peste 80 de tineri (băieți și fete) , ce au dat farmec și culoare ”Jocului Ursului”, prin  frumusețea  comenzilor ritmate.  ”Fiarele din Zăvoi” (ce au cucerit trofeul festivalului iar anul trecut, la aceeași manifestare au obținut Premiul de excelență), au fost  felicitate pentru ”dansul  fin / al urșilor  lui Marin” și pentru  că ”au fost ceata cea mai mare  /  la jucat și la urare”. Întregul spectacol din cadrul acestui festival a fost reușit, lucru ce a făcut ca miile de spectatori să fie fascinați de ”dansul urșilor”. Ei au trăit  o mare bucurie sufletească urmărind  organizarea deosebită  de care au dat dovadă toate cetele, jocul acestora.

Este de remarcat faptul că  zeci de fotografi ”au asediat” cu blitz-urile aparatelor de fotografiat  cetele de urși  dar și celelalte cete participante (capre, căiuți, mascați) la  acest  mare festival al tradițiilor și obiceiurilor strămoșești, imaginile lor cucerind lumea prin distribuirea de  mii de ori!   Este de apreciat faptul că în orașul Comănești  ”datinile merg din tată în fiu”  și felicitând ”ceata zăvoienilor” (foto 2) locuitorii  de aici  au o remarcă emblematică: ”Cei mai tari au fost, sunt și vor rămâne! Mereu cei mai buni câștigă! Ducem tradiția mai departe!”

Cu numai 10 km  mai la vale de orașul Comănești, la confluența Uzului cu Trotușul, și  în Dărmănești au avut loc  manifestări  deosebite  cu tradiții și obiceiuri  populare. Astfel, după ce  în prima zi de Crăciun la Dărmănești  s-a desfășurat  Festivalul Jianului, în pragul Anului Nou, la 31 decembrie nu mai puțin de  opt cete  au participat pe terenul de sport din centrul  orașului la o manifestare tradițională: Festivalul de Datini și Obiceiuri ”Ursul de la Dărmănești”.   Bucuria deschiderii acestui festival a fost împărtășită  de primarul orașului Dărmănești Constantin Toma cu  senatorul Viorel Ilie – fost Ministru pentru relația cu Parlamentul) precum și cu oficialități județene (fiind prezenți prefectul  județului Liviu Miroșeanu, subprefectul județului, Maricica Luminița Coșa). ”Fie ursar, fie toboșar, dărmăneșteni din diverse categorii  sociale și-au dat mâna pentru frumusețea Jocului Ursului, joc ce s-a născut la Dărmănești”, a declarat  primarul Constantin Toma, care a menționat că spectatorii prezenți pot vota  cea mai bună ceată participantă la acest festival.

Și în centrul comunei Dofteana s-a desfășurat la 31  decembrie  un spectacol grandios, al tradițiilor  și obiceiurilor populare  din zona Văii Trotușului,  de Anul Nou (”cum nu a mai avut loc până în prezent” –după cum au mărturisit  localnicii de aici).   Ion Moraru

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s