Finalmente s-a stins și ecoul superbului turneu final făcut de tânăra națională a României la Campionatul European din Italia & San Marino. Începută pe stadionul „Olimpic” din Serravalle aventura ”generației de vis” s-a terminat fatalmente dureros pe ”Dall’Ara” din Bologna. Câștigând cea mai dificilă grupă a turneului ”frumoșii-nebuni” ai lui Rădoi și-au sortit ca adversar mannschaft-ul lui Kuntz. Deși Germania îmi producea mai multe frisoane decât Spania s-a dovedit că staff-ul lui Mirel a intuit mai bine dificultatea viitorului adversar. Mai mult, tânărul tehnician a gândit perfect titularizarea lui Ivan în detrimentul … prea revendicatului Coman. Ca de obicei la acest turneu, în prima repriză România a fost superioară adversarului iar Ianis, George și Andrei ne-au reamintit de trio-ul Gică-Florin-Ilie, cel care ne-a răcorit ”nopțile americane” din vara lui ‘94. Faza ultimului nostru gol de la acest european a fost o reală lecție de contraatac modern. Ianis Hagi (în foto) ne-a dezvăluit care este cel mai comun numitor lui și mai celebrului său tată, pasa lungă de 30-40 de metri exactă și lejer de preluat datorită efectului imprimat. Apoi Pușcaș ne-a amintit prin forța, tehnica și inteligența sa de marele Cămătaru, vârful de glorie al Craiovei Maxima. Și nu în ultimul rând, Ivan ne-a demonstrat că tehnica în regim de viteză coroborată cu o tenacitatea accentuată primează în fața jucătorului de execuție, dar nițel dezordonat cum se prezintă Florinel Coman. Iarăși ne-a ajutat și VAR-ul (cu un penalțy scos de sclipirea lui Ianis) însă au fost și ceva slăbiciuni în primul mitan, unele sesizabile mai ales la golul Germaniei. Man, poate cel mai firav titular al nostru pe parcursului competiției (trebuie să plece de la Becali riscând să rămână o copie a lui Rotariu-jr), reacționează extrem de greoi la o minge de gol în careul advers și apoi Băluță, la cel mai slab meci al său din Italia, nu apelează nici măcar la un fault rezonabil în stoparea acțiunii decisive a nemților.
Însă căderea totală avea să vină după pauză. Dacă în prima parte Ianis ne-a demonstrat de ce este ”decarul” nostru, la doar 4-5 minute de la începerea părții secunde fiul ”regelui” tratează fără discernământ o fază începută dubios în preajma careului și finalizată cu tragerea clară de tricou în suprafața de pedeapsă. A fost un moment de rătăcire, care mi-a amintit de roșul pe care trebuia să-l primească după un fault la Golofca, și care demonstrează că Ianis nu e încă pregătit pentru campionate din Anglia, Spania, Germania, Italia sau Franța, unde orice greșeală majoră te aruncă pe bancă până la accidentarea rivalului pe post; rival care are valoare deosebită în aceste campionate. El trebuie să joace titular la vârsta asta, având calități incontestabile, și cred că Olanda, Belgia, Portugalia și poate Rusia sau Ucraina (echipele de pe podium) ar fi potrivite pentru el. Ce a urmat a fost o dominare clară la care am fost supuși în toate meciurile turneului. Numai că de data asta șansa nu a mai fost de partea noastră. Dacă altădată ratările uluitoare ale adversarilor (mai ales ale englezilor) ori intervențiile lui Radu ne-au salvat mereu iar sclipirile lui Băluță și Coman ne-au adus victorii nesperate poate, de data asta în ultimele 45 de minute de la Bologna nimeni n-a mai avut vreo tresărire de orgoliu. Mai clar ca niciodată ne-am confruntat cu erori ale portarului și respectiv ”zidului” la cele două goluri primite din faze fixe. A fost o prăbușire mentală și fizică, fapt datorat și ritmului scăzut de joc specific Ligii I, unde se practică fotbal efectiv maxim 45 de minute, restul timpului fiind destinat circului cu arbitri, tăvălelilor și simulărilor scandaloase condimentate de miicimea unor emisiuni sportive cu unele personaje contestabile. Să nu uităm că 6 dintre titulari joacă în țară, iar din ceilalți 5, Ivan și Pașcanu nu prea aveau meciuri în picioare ! Este dovada că avem valoare, dar ne trebuie seriozitate și multă muncă … calități cam absente sportivului român modern. Și când spun asta mă gândesc și la naționalele de handbal feminin, și chiar masculin, unde în prima repriză ne batem cu mai oricine, pentru ca spre final să … cedăm lamentabil, aruncând totul în spatele arbitrajului.
Revenind la Mirel &Co am rămas cu o mică dilemă… schimbările din ultimul joc. Dacă înlocuirile lui Cicâldău (excelent în ultimele două jocuri) și mai ales Ivan s-au datorat oboselii atunci putem vorbi de oarece pripeală a lui Rădoi fiindcă am pierdut mult din viteză și amplitudinea atacului. Tot la slăbiciuni l-aș încadra și pe Manea (văzut altfel de unii din presa centrală !), cea mai ”subțire” piesă a defensivei noastre, fapt ce le asigură lui Chipciu și Benzar o anumită liniște la naționala mare. În schimb am câștigat doi fundași stânga (Ștefan și Boboc) și mai ales 4 fundași centrali (Nedelcearu, Pașcanu, Rus și Ghiță) care pot fi titulari oricând și la naționala lui Contra. Personal mizez enorm pe Ghiță, un Sergio Ramos al nostru, jucător cu viteză, vână și tupeu, care trebuie doar să-și mai cizeleze unele intrări excesive. Cert este că ceea ce spune Hagi de ani buni s-a adeverit … fremătăm de valoare, avem prezent și mai ales viitor. Am avut un iunie memorabil oferit de trupa ”de bronz” a lui Rădoi. Tot ”regele” aprecia realizarea acestor tineri, care a depășit performanță ”generației de aur” … ca nivel, nu ca amploare. O performanță ce rivalizează cu cea realizată de naționala lui Cernăianu la Campionatul Mondial de tineret din Australia în 1981 ! Atunci a trecut de o grupă cu Brazilia și Italia și tot Germania ne-a oprit în semifinale, după prelungiri. Dar am câștigat finala mică cu Anglia și am cucerit bronzul prin joc, nu ca acum prin deducție. Ciudata coincidență este că și atunci ne-am calificat tot în dauna Portugaliei, doar că departajarea s-a făcut printr-o norocoasă tragere la sorți ! Nu trebuie omisă performanța lui Romică Gabor, ales cel mai bun jucător al turneului, performanță reușită de … Maradona în ediția anterioară !
Acum, după 28 de ani de la acel succes, ne-am calificat și la Olimpiada de la Tokyo 2020, acolo unde nu am mai fost de 56 de ani. Dar speranțele noastre se leagă de această generație pe care ne-o dorim să nu rămână doar … un vis. Nu de alta, dar același lucru s-a ales și de ”cangurii” din ’81, trupă din care doar Rednic, Andone, Balint și puțintel Gabor au făcut cariere și la naționala mare. Pentru că Italia 2019 nu trebuie să dăinuie ca finalul de poveste al generației lui Ianis, ci izvorul unei generații campioane care huzurească prin semifinalele următorului deceniu. Depinde de ei, dar și de cei de la butoanele fotbalului românesc. Deocamdată clasa lui Rădoi (excelent ales de Stoichiță), regula impusă de FRF (prin măiestria lui Vochin) și mai ales profesionalismul lui Gică au dus la bucuria redescoperirii fotbalului românesc. Aici și peste hotare; ce s-a întâmplat în tribunele bologneze, de la imn până la plecarea echipei, reprezentând dovada pasiunii românului pentru fotbal și țară ! Cum, care Gică !? Hagi, dom’le … eternul Hagi ! Prof. Nelu Mașala
Amprenta de Onesti 