Categorii
Evenimente Uncategorized

Sărbătoarea absolvenților la Onești

mars b.jpg

Frenezia și mândria de a absolvi liceul au cuprins străzile și bulevardele municipiului Onești într-un puternic imbold al al tinereții, sute de liceeni reușind, cu Marșul absolvenților să creeze o atmosferă plăcută pentru toți privitorii.

Însoțiți de trupe de majorete, purtând însemne ale colegiilor și liceelor din municipiu absolvenții promoției 2018 – 2019 au străbătut cu cântece și cu voie bună arterele principale îndreptându-se în final în Parcul Municipal. Aici, după adresarea unui cuvânt de felicitare de către primarul municipiului Onești, Nicolae Gnatiuc (ce a urat mult succes absolvenților), au fost premiați șefii de promoție, care au înmânat ”cheia succesului” celor care duc mai departe flacăra învățământului oneștean.

Astfel, pe impozanta scenă care a fost amenajată în preajma Sălii Polivalente ”Nadia Comăneci” , au urcat absolvenții ce au obținut cele mai bune rezultate la învățătură în anii de liceu. De la Colegiul Național ”Dimitrie Cantemir” a urcat pe scenă Mălina Paula Pîrjol (media 9.93 – pasionată de Istorie și de Limba și literatura română) iar Colegiul Național ”Grigore Moisil” a avut ca șefă de promoție pe Ioana Mirela Cîșu (cu media 9 .96, absolventă a profilului Științe sociale).

În timp ce de la Liceul cu Program Sportiv ”Nadia Comăneci” a fost felicitată Ștefania Maria Orzu (cu media 9.79 – ea fiind componentă a lotului de junioare – gimnastică de la Deva), de la Liceul Teologic ”Fericitul Ieremia” absolventa Andra Osoloș a reușit să obțină cea mai mare medie (9.45). Ștefan Tinei (media 9.69) a fost șeful de promoție de la Colegiul Tehnic”Gheorghe Asachi”, Ioana Prisecaru (cu media 8.94) a fost în fruntea absolvenților Liceului Tehnologic ”Petru Poni” iar la Liceul Tehnologic Onești (fostul Grup Școlar Auto) a fost felicitat Andrei Marius Cornea ca șef de promoție (cu media 8.43).

mars eDupă desfășurarea festivității de premiere liceenii absolvenți din municipiul Onești s-au bucurat de un splendid recital susținut de formația Motans – o formație ”în vogă” din Republica Moldova, iubită mult de către tineri. Aplaudat la scenă deschisă solistul acestei formații Denis Roabeș, a adresat un sfat absolvenților oneșteni – ”să știți ce vreți de la viață, este un lucru foarte important!”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s